În aceste condiţii, oamenii legii vin cu câteva recomandări pentru conducătorii auto: 
 
- înainte de a porni la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor, pentru a ajunge în siguranţă la destinaţie;
 
- nu porniţi la drum dacă automobilul nu este echipat cu pneuri destinate exploatării în sezonul de iarnă sau cu pneuri utilate cu crampoane, precum şi cu lanţuri antiderapante;
 
- dacă totuşi vă aflaţi în trafic, adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabila este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită sau drumul este din piatră cubică, trebuie să circulaţi cu viteză redusă; 
 
- în maşină nu trebuie să vă lipsească lanţurile şi materialul antiderapant,  având în portbagaj un cablu de tractare, vestă reflectorizantă, un triunghi reflectorizant pentru semnalizarea accidentelor, o trusa medicală, şi o lopată pentru îndepărtarea zăpezii;
 
- verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilul, antigelul, lichidul de parbriz şi instalaţia de încălzire. Verificaţi dacă dispozitivele de iluminare şi semnalizare, ştergătoarele de parbriz şi instalaţiile de climatizare funcţionează corespunzător. Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie - climatizare!;
 
- circulaţi cu viteză redusă, pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă. Ţineţi cont de faptul că atunci când este zăpadă, distanţele sunt mai greu de apreciat. De aceea, menţineţi o distanţă mai mare între maşina dumneavoastră şi cea din faţă;
 
- adoptaţi o manieră calmă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o asigurare temeinică, să utilizeze preponderent frâna de motor şi să evite efectuarea depăşirilor, care, în asemenea condiţii meteo-rutiere, se dovedesc extrem de periculoase;
 
 - păstraţi rândul în coloană şi nu vă hazardaţi în efectuarea unor depăşiri neregulamentare! Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare!;
 
Totodată, poliţia  recomandă pietonilor să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să se angajeze în traversare doar după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.

Traversaţi strada numai prin locurile marcate (zebră) şi semnalizate cu indicatoare!  În intersecţiile fără marcaj pietonal, traversaţi pe la colţul străzii, numai după o temeinică asigurare.