La Forumul Civic vor participa reprezentanţi ai societăţii civile, lideri de opinie, membrii Platformei DA, opoziţia parlamentară etc. La eveniment a fost invitat şi preşedintele Parlamentului, Andrian Candu. Asta după ce la protestul din 24 ianuarie a fost înaintat un ultimatumul privind dizolvarea Parlamentului şi anunţarea alegerilor anticipate, care a expirat ieri, la ora 17:00, iar răspuns din partea lui Candu a parvenit cu o oră şi ceva înainte de expirarea acestuia. Chiar şi aşa, liderii protestatarilor erau gata să se întâlnească cu speakerul şi după ora 17:00, însă acesta a insistat ca întrevederea să aibă loc astăzi, la ora 9:00. În această situaţie, liderii protestelor l-au invitat pe Candu să vină la discuţii faţă în faţă cu societatea civilă.

Amintim c prima ediţie a Forumului Civic a avut loc pe 20 ianuarie, dar a fost întreruptă de organizatori în legătură cu învestirea în regim de urgenţă a Guvernului Filip.