O maşină a ars aseară, la Bălţi. Incendiul s-a produs chiar în centrul oraşului. în jurul orei 20:00.
Potrivit Dianei Ţurcan, purtătorul de cuvânt al Serviciului Situaţii Excepţionale, pompierii au fost apelaţi la ora 20:12.
„Automobilul de marcă Volkswagen Golf a luat foc chiar în apropierea monumentului lui Ştefan cel Mare din Bălţi. Motivul incendiului, conform datelor preliminare, ar fi un scurtcircuit la motor. A ars parţial salonul. Nimeni n-a avut de suferit”, a spus Ţurcan.