De-a lungul tuturor scrutinelor parlamentare, în Republica Moldova s-a votat (cred că mai mult decât oriunde în lume şi la sigur mai mult decât oriunde în Europa) anume în baza acestor criterii care au dezbinat cetăţenii. De asta şi întotdeauna la putere am avut partide care au primit, în primul rând, un vot populist şi care, în spatele acestui populism (reprezentat de steagul UE sau o seceră şi un ciocan) şi-au permis lucruri care au făcut astăzi din Republica Moldova de departe cel mai sărac stat din Europa şi unul dintre cele mai corupte din lume.
De când a apărut Platforma Civică Demnitate şi Adevăr, eu, împreună cu colegii mei, ne-am stabilit drept principal obiectiv „consolidarea societăţii”, indiferent de simpatii politice, etnie şi limbă vorbită. Un lucru aproape imposibil, dar care, cel puţin la 6 septembrie 2015, când Piaţa Marii Adunări Naţionale a fost plină de protestatari, a fost într-o oarecare măsură realizat. Pentru că la 6 septembrie, au participat, la ceea ce noi numim Mare Adunare Naţională şi mulţi etnici ruşi, ucraineni sau găgăuzi.
Ieri, pe străzile capitalei s-a întâmplat un lucru greu de acceptat pentru unii şi asupra căruia s-a speculat foarte mult de alţii. Un protest la care au participat zeci de mii de oameni, a avut în frunte nişte oameni extrem de diferiţi. Platforma Demnitate şi Adevăr, Partidul Socialiştilor şi „Partidul Nostru” au hotărât că e mai bine ca simpatizanţii lor să-şi unească forţele, ca vocile şi mesajele lor să fie mai puternice.
Aşa cum a spus-o şi politologul român Armand Goşu, aceste eveniment de ieri este, în primul rând, „opera” oligarhului Vladimir Plahotniuc, care, aidoma vecinului Viktor Ianukovici, a consolidat o naţiune extrem de diferită din punct de vedere etnic împotriva unui rău comun – oligarhia.
Fiind ieri printre cetăţenii care au protestat în capitală, pe mulţi dintre ei cunoscându-i încă de la protestele din primăvara anului trecut, am resimţit ceva stinghereală, confuzie, în special în primele ore ale protestului. Toţi treceau peste aceste sentimente însă atunci când zeci de mii de suflete scandau „Noi suntem poporul”, „Nu cedăm”, sau „Plahotniuc, nu uita, puşcăria-i casa ta”.
Eu, în mulţimea de ieri nu am întâlnit niciun duşman, niciun om care să mă privească cu ură, niciun cetăţean care să-mi reproşeze ceva. Şi asta s-a întâmplat inclusiv în faţa Parlamentului, acolo unde am întâlnit oameni care cunosc sentimentele mele româneşti şi pro-europene, pe care nu le-am ascuns niciodată. La fel şi eu, nu m-am simţit incomod, cu unele mici excepţii (acestea fiind mai reprezentate mai degrabă de oameni dubioşi, trimişi acolo cu scopul de a provoca lumea) să scandez alături de aceşti oameni.
Da, mie îmi este extrem de greu în continuare să protestez alături de Renato Usatîi şi Igor Dodon. Îmi este şi mai greu să am încredere în aceşti oameni. Probabil au şi ei multe supărări faţă de mine, mai ales la cât de dur i-am criticat de-a lungul anilor. Şi vor avea în continuare. Pentru că ei vor fi criticaţi ori de câte ori, în opinia mea, vor greşi.
Dar nu ar fi corect din partea mea, a lui Andrei Năstase sau a lui Valentin Dolganiuc, să punem mai presus orgoliile noastre personale decât interesul comun al cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent de simpatiile lor politice şi geopolitice. Acum toţi trăim cu aceleaşi probleme, cu toţii ne aflăm în aceeaşi mocirlă, toţi mergem spre acelaşi dezastru. Un dezastru care se prefigurează tot mai mult dacă nu va fi oprit dezmăţul actual.
În rest, eu rămân acelaşi Alexandru Cozer pe care-l ştiţi 15 ani, alţii de 10, 5 sau un an. Eu sunt român, eu iubesc România, eu vreau ca statul ăsta să devină membru al Uniunii Europene şi să nu mai existe nicio barieră care să mă ţină ore în şir pentru a ajunge până la Iaşi. Pentru asta însă, în primul rând, trebuie să facem tot posibilul pentru a nu instaura aici o Coree de Nord aici, iar apoi să ne suflecăm mânecile şi să ne apucăm de treabă. Că e mult de lucru.
Ieri nu s-au unit Năstase cu Dodon şi Usatîi. Totul s-a întâmplat alaltăieri, în jurul Parlamentului, acolo unde s-au unit cetăţenii. Cetăţeni care au conştientizat care este pericolul şi nu s-au mai întrebat unul pe altul ce limbă vorbesc, în ce parte a lumii le sunt plecate rudele la munci sau pe cine au votat la ultimele alegeri.
Jurnal.md
