Purtătorul de cuvânt al ÎS „Calea Ferată din Moldova”, Inga Nosatîi, a declarat că anularea este necesară pentru a reduce cheltuielile şi pierderile economice ale întreprinderii.

Potrivit purtătorului de cuvânt, pasagerii care circulau anterior pe aceste curse de tren vor putea circula cu alte două curse internaţionale, care se vor opri la aceleaşi staţii. Pasagerii vor putea circula cu trenul internaţional Chişinău-Bucureşti, care va fi suplinit cu două vagoane a câte 72 de locuri fiecare. Trenul Chişinău-Bucureşti va porni la ora 16:45 din capitală şi va ajunge la ora 19:02 în staţia Ungheni. În sens invers, pasagerii vor circula cu trenul Moscova-Chişinău: plecarea din staţia Ungheni va fi la ora 16:53 şi sosirea în Chişinău la 19:34.

„Specialiştii unui grup de lucru au analizat orarul trenurilor din suburbii şi au modificat graficul pentru a oferi comoditate călătorilor. Totodată, ei au păstrat principiul de bază al transportului de călători care prevede că dimineaţa pasagerii din suburbii vor avea transport spre municipiu, iar seara spre locurile de baştină”, a declarat Inga Nosatîi.

Alte cinci curse de tren îşi modifică graficul. Astfel, trenurile de pe cursa Ungheni-Chişinău, care pornea anterior la ora 08:57 şi ajungea la staţia terminus la ora 12:02, acum va porni la 08.03 şi va ajunge la 10:20. Trenul Chişinău Ungheni va porni la ora 17:40 şi sosire la 20:51, faţă de 17:30 şi 20:44, trenurile de pe cursa Ungheni-Bălţi-Slobozia – pornire 04:32, sosire 07:36, faţă de 03:36 şi 06:57, trenurile de pe cursa Ungheni-Bălţi-Slobozia vor circula pe segmentul Ungheni-Făleşti, pornire - 08:30, sosire – 10:00, iar trenurile Bălţi-Slobozia-Ungheni vor circula pe segmentul Făleşti-Ungheni, pornire 18:02, sosire 19:30.

Anterior, Calea Ferată a Moldovei a anunţat anterior că alte două curse de tren de pe rutele Chişinău-Ungheni-Chişinău şi Ungheni-Bălţi-Slobozia-Ungheni vor fi anulate începând cu 18 ianuarie curent.