Pentru Moldova, instalarea lui Vladimir Plahotniuc ca premier sunt convinsă că ar fi un autentic dezastru.
Când vorbeşti off the record cu oameni de la Chişinău, din politică sau din presă, ajungi inevitabil rapid la subiectul Plahotniuc şi atunci realizezi ce înseamnă teroarea. Am avut şi noi despoţii noştri, am avut şi avem mafioţii, mogulii noştri, însă nu cred că putem realiza dimensiunea lui Plahotniuc.
Niciodată Romania nu a avut un Jupân absolut, aşa cum este el pentru Moldova.
Omul acela este în tot şi în toate, aşezat pe un morman de bani despre a căror provenienţă se discută numai în şoaptă. Pe la colţuri auzi diverse zvonuri şi scenarii despre ticăloşii imense, de la trafic de droguri, arme şi carne vie, până la proxenetism cu minori şi rularea banilor negri ai serviciilor ruseşti, nimic nu lipseşte de pe listă, deşi nimic nu s-a dovedit.
Cu o uriaşă avere, într-o ţară săraca şi coruptă, Plahotniuc ar fi cumpărat sau ar fi impus tot ce mişcă: politicieni, şi asta se vede din coaliţia formată în spatele său, funcţii esenţiale în stat, de la parchet şi politie, la instanţe şi Curtea Constituţională, presa care este aproape integral în mâna lui.
Şi ce nu poate fi cumpărat se spune că este şantajat. Puţini sunt cei despre care Plahotniuc nu a pus mâna pe o informaţie. Iar dacă nu există material de şantaj, el este inventat şi atunci se pune în mişcare uriaşa maşinărie de linşaj mediatic.
Puterea lui Plahotniuc este mai mare decât o putem noi imagina, iar accederea în funcţia de premier nu ar fi decât formalizarea ei. Pot să îmi imaginez că s-a plictisit să stea în culise, vrea prim planul absolut, jilţul. Ultima fază. Şi s-ar putea că anihilarea lui Filat, fostul său tovarăş, să fi fost parte din scenariul acestei ultime acaparări.
Dacă îi va reuşi lui Plahotniuc, cred că va urma, de fapt, formalizarea puterii mafiei la Chişinău. Nici măcar nu vorbim de prorus şi proeuropeni, nu vorbim de comunism sau dreapta, nu există nici ideologie şi nici măcar geopolitică acum la Chişinău. Exista doar asaltul cel mare al mafiei fără steag şi transideologica.
Ea va învinge şi va înfige ultimul steag pe redută. Prin numirea lui Plahotniuc, în opinia mea, statul moldovean ar dispărea practic, fiind înlocuit de Cosa Nostra.
Concomitent, există un mare risc ca ţara vecină să intre într-un război civil între oastea întreţinută de Plahotniuc şi o masă destul de importantă care vrea totuşi, democraţie şi parcurs european, aceea care a stat luni în demonstraţia maraton în centrul Chişinăului. Doar că de această dată eu, una, nu ştiu dacă premierul Plahotniuc nu va ordona deschiderea focului.
Mi s-a spus deja că riscul cel mare este că la Chişinău să se termine cu sânge şi încep să mă tem din ce în ce mai mult şi eu de această variantă.
Practic, în faţa acestui dezastru mai stă un singur om, preşedintele Timofti, care a rezistat, surprinzător pentru mulţi, primului asalt major de după trădarea finală a clasei politice. Surprinzător pentru că presiunea lui Plahotniuc este imensă, inclusiv, după cum spun unele voci bine informate, printr-un şantaj crunt la care ar fi supus preşedintele Republicii Moldova.
A existat în cursul zilei de miercuri ipoteza că dl Timofti va încerca să scape printr-o demisie. N-a fugit, n-a cedat, dar urmează al doilea val, pentru că tratatorii merg mai departe, se pare, cu susţinerea lui Plahotniuc.
Sinceră să fiu, nu văd ieşirea bună din această situaţie în care Timofti e practic încercuit. În Parlament există majoritate pentru demitere şi nu mă îndoiesc că acesta va fi următorul pas, dacă va rezista în continuare.
Singura şansă care poate întoarce întrebarea de la "când" la "dacă" este presiunea publică. Numai dacă moldovenii vor ieşi în stradă masiv, copleşitor, cu riscul unor violenţe importante, după cum spuneam, mafia mai poate fi oprită nu să pună mâna, ci să devină de-a dreptul statul Moldova. Sunt singurii care îşi mai pot salva ţara.
România? Din păcate, politica noastră externă pare să fi abandonat complet Moldova. Că doar nu e Florida. Telefoanele de acolo sună a jale la Bucureşti. Nu are cine să răspundă.
Şi din punctul acesta de vedere ar fi chiar o dulce răzbunare a propriei indolente că aceia întorşi acum cu spatele către Chişinău să fie nevoiţi să discute la nivel de stat cu Plahotniuc şi preşedintele decis de el. Dar moldovenii nu merită acest blestem.
Jurnal.md
