„Prima a fost eliberată pe 26 august 2015 şi este pentru o cafenea cu 32 de locuri şi o suprafaţă de 80 de metri pătraţi, care permite comercializarea de supe, gustări reci, salate, garnituri, bucate culinare din carne, băuturi alcoolice, răcoritoare şi fierbinţi. A doua este pentru desfăşurarea comerţului cu amănuntul cantină de distribuţie de tip deschis, pentru o încăpere cu suprafaţa comercială de 40 de metri pătraţi, amplasată în Piaţa Centrală pe strada Mitropolit Varlaam, 63. Autorizaţia eliberată pe 30 septembrie 2015, pentru o perioadă de un an, permite prepararea şi comercializarea în această cantină de „supe, bucate culinare din carne şi peşte, garnituri, gustări reci, patiserii, bere şi băuturi răcoritoare şi fierbinţi”, notează sursa.

Amintim că în cadrul şedinţei Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a municipiului Chişinău a fost anunţat că în cafeneaua „La Soacra” au fost folosite ilegal butelii de gaz.

Pe acest caz au fost iniţiate două cauze penale, iar proprietarii localului au fost reţinuţi pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la doi ani de închisoare.

O explozie a zguduit centrul capitalei puţin după ora 13:00. Deflagraţia s-a produs după ce o butelie de gaz a explodat în cafeneaua „La Soacra”, aflată pe teritoriul Pieţii Centrale. Serviciul 901 a fost alertat aproximativ la ora 13:24. Pompierii au evacuat din interior patru persoane, iniţial ambulanţele 903 evacuând încă 13 oameni. Cele 17 persoane care au suferit arsuri au fost internate.