Acest 6 iulie î-mi aminteşte de anul 2010, când în timpul transmiterii din fondurile arhivistice ale Ministerului de Interne al Republicii Moldova către Serviciul de Stat Arhivă a dosarelor privind persoanele deportate, într-o mapă îngălbenită de timp a fost descoperită o hartă care a stat ascunsă de ochii lumii timp de peste 60 de ani. O lucrare satanică a regimului comunist, care a decimat, fără milă, românii dintre Nistru şi Prut…

Pe această hartă, în dreptul fiecărei localităţi din Moldova, oricât de mică şi neînsemnată, era indicat, cu cifre de o şchioapă, numărul familiilor de intelectuali, slujitori ai bisericii şi gospodari din localitatea respectivă care, potrivit unui plan diabolic, urmau să fie ridicaţi şi trimişi în Siberii de gheaţă. Săgeţi roşii indicau direcţia către locurile unde trebuiau să fie concentrate aceste persoane. De asemenea, erau desenate maşini, vagoane marfare, trenuri pe care era indicat numărul persoanelor transportate, staţia de destinaţie şi responsabilii pentru fiecare sector. Şi a început drumul pătimirilor pentru băştinaşi. Mulţi dintre ei nu vor mai reveni acasă, iar oasele lor vor albi pe nemărginitele întinderi siberiene…

Datele oficiale din dosarele şi registrele de deportare, aflate până la acel moment la păstrare în arhiva ministerului, descriau etapele deportărilor din perioada anilor 1930-1951. Altfel spus, ororile comuniste au început încă în anii 1930, când au fost deportate 1.832 de familii care făceau parte din categoria “culacilor”. Următorul val de deportări a avut loc la 12–13 iunie 1941, când din Basarabia şi nordul Bucovinei au fost deportate 19.109 persoane (4.862 de familii) din rândurile aşa-numitelor “elemente social-periculoase”.

Imediat după cel de-al doilea război mondial, în anul 1945, au fost deportate 1.207 persoane (529 de familii) de origine germană. A urmat cel mai dramatic val de deportări care s-a desfăşurat la 6–7 iulie 1949, după o foamete cumplită care se abătuse asupra plaiului nostru.

Operaţiunea, denumită conspirativ “IUG”/Sud, prevedea deportarea în Kazahstan, Asia Centrală şi Siberia a circa 12.000 de familii (peste 35.000 persoane). La 6 iulie 1949 au fost supuşi deportării aşa-numiţii „culaci”, „moşieri”, „negustori” şi „sectanţii activi” – în total 12.167 familii. Dar teroarea comunistă nu s-a sfârşit. În anul 1951 au fost deportaţi credincioşii iehovişti, baptişti etc. – 2.617 persoane (723 familii).

Mai mult. În perioada anilor 1946-1949, în baza Directivei Ministerului Afacerilor Interne al URSS nr. 97 din anul 1946, au fost deportate persoanele care au făcut serviciul militar în armata germană – “vlasoviştii”, poliţiştii, jandarmii şi alţi „complici” ai regimului antisovietic. În aceşti ani au fost deportate 2.482 de persoane, dosarele lor de deportare păstrându-se în regiunile Irkutsk, Karelia şi Arhanghelsk.

Din numărul total de dosare păstrate (până de curând) la MAI (peste 160 de mii), inclusiv dosarele personale ale foştilor angajaţi ai ministerului, începând cu anul 1944; dosare penale clasate cu termen de păstrare de până la 75 de ani; acte normative interne şi de ordin financiar etc., 40.458 de dosare se refereau la represiunile politice din perioada anilor 1930–1951.

Ele cad sub incidenţa Legii privind Fondul arhivistic al Republicii Moldova; s-au aflat în păstrare temporară la MAI şi au fost transmise către Serviciul de Stat de Arhivă în conformitate cu Regulamentul Fondului arhivistic de stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.352 din 27 mai 1992.De peste 60 de ani încoace, această rană mai sângerează… A devenit o imensă durere şi un ocean de lacrimi ale miilor de oameni pedepsiţi pe nedrept de satrapii stalinişti, care au decimat un popor. O lucrare satanică ce ne va aminti mereu de ororile comuniste care nu pot fi iertate…

Sursa: glasul.md