Primăria Chişinău lansează un proiect privind colectarea şi reciclarea echipamentelor electrice şi electronice, sistem creat în parteneriat cu operatorul autorizat RecWaste SRL. Astfel, sâmbătă, între orele 12:00 şi 18:00, la terasa unui local de la intersecţia străzilor Veronica Micle şi Puşkin din capitală va avea loc prezentarea proiectului, urmată de o acţiune de colectare.
În context, locuitorii municipiului care deţin echipamente electrice şi electronice defectate sau uzate au posibilitatea să le transmită gratuit pentru reciclare. Organizatorii proiectului garantează că după finalizarea acţiunii, toate echipamentele colectate vor fi sortate şi expediate spre reciclare în România. Cantitatea minimă pentru a putea fi transportate spre reciclare este de 20 de mii de kilograme.
Printre echipamentele care pot fi reciclate se numără bateriile, încărcătoarele pentru telefoane mobile, computerele, imprimantele, tastaturile, aparatele foto, jucăriile, fiarele de călcat, foehnurile, diverse cabluri, aspiratoarele, cuptoarele cu microunde, televizoarele, video casetofoanele şi alte echipamente de uz casnic sau larg consum care funcţionează pe bază de energie electrică sau baterii.
Electronicele nu sunt biodegradabile şi conţin substanţe nocive (plumb, mercur, cadmiu, arsenic etc.) care poluează aerul, apele, solul şi apoi tot omul, care a aruncat echipamentele electronice la coşul cu gunoi, resimte efectele negative. Astfel, reciclarea deşeurilor electronice este o necesitate şi o responsabilitate faţă de mediul înconjurător, dar şi faţă de societate.