Să fim clari: nu mi se pare un titlu de glorie lauda cu cea mai masivă prezenţă la acţiuni de proteste. Mult mai firesc mi se pare ca într-o frumoasă zi de duminică să te ocupi de lucruri personale. Dar despre ce chestiuni de ordin personal mai putem vorbi acum, când foarte mulţi oameni au fost lipsiţi de viaţă decentă? Cum să-ţi vezi de viaţa ta privată, dacă creierul îţi e împovărat de gânduri grele, iar sufletul - devorat de o revoltă justificată? 

În legătură cu această acţiune de amploare din centrul Chişinăului aş avea mai multe întrebări. În primul rând, cum se explică faptul că o platformă civică, repet – civică şi nu politică, a obţinut atât de repede o aderenţă suficient de importantă în societatea noastră? În al doilea rând, chiar sunt curios să văd cum va reacţiona clasa politică şi, în general, guvernarea de la Chişinău? Se va preface că nu se întâmplă nimic grav, aşa cum procedează de obicei orice clasă de la noi? Sau va considera că pentru a-şi salva pielea trebuie să mimeze un dialog cu societatea, aşa cum mimează de obicei orice clasă politică de la noi?

Dar cea mai importantă întrebare pe care mi-o pun este în legătură cu finalitatea practică a acestor acţiuni. Bine, vom ieşi duminică în centrul Chişinăului şi vom spune tot ce credem despre Plahotniuc, Filat, Leancă, Lupu, Dodon, Voronin şi toată banda lor. Vom pune presiune pe bandiţi şi mafioţi. Bine, asta am înţeles-o. Dar mai departe? Ce facem mai departe? Ce va urma? Care este finalitatea practică? Ce propunem nou oamenilor? Un alt miting de protest? Să admitem, dar asta nu poate continua la nesfârşit. Trebuie să ne gândim, nu-i aşa, şi la înnoirea clasei politice. Oare nu e timpul să plece toţi cei care ne-au hrănit cu iluzii? Oare nu e timpul să vină tinerii incoruptibili care să schimbe rapid şi radical situaţia? Oare aceşti tineri nu ar trebuie să vină în Parlament, să preia conducerea şi să-şi asume răspunderea pentru salvarea acestei bucăţi de pământ?

Cu titlu de post-scriptum, aş avea de precizat că presiunea populară care este exercitată în stradă nu urmăreşte scopul îmbunătăţirii sau al înnobilării clasei politice. Asta nu se obţine cu manifestări de stradă. Nici măcar faptul că ambasadorii străini vor notifica nemulţumirea populară nu este unul definitoriu.

Ceea ce-i cu adevărat important e faptul că întregul aparatul de stat, de la miniştri în jos, este cât se poate de atent la acest fel de mişcări. Acolo, în rândul miilor de funcţionari publici, de nivel central sau local, nesimţirea nu este atât de mare ca la vârfuri. Armata de funcţionari n-o duce nici ea mai bine. Şi ea vrea să scape de corupţi şi mafioţi. Şi ea doreşte reforme adevărate şi un trai decent. Şi dacă această armată va trece de partea poporului, zilele vârfurilor politice corupte pot fi numărate.

Val Butnaru