Proiectul prevede acordarea unui ajutor de 10 mii de lei anual, în ajunul zilei de 9 mai, pentru veterani. Totodată, participanţii la război vor fi asiguraţi cu proteze, cârje, încălţăminte ortopedică, scaune cu rotile, aparate auditive, toate gratuit.

Mai mult, veteranii celui de-al doilea Război Mondial vor fi scutiţi de plata pentru serviciile de întreţinere: apă rece şi caldă, energie electrică, încălzire, gaz, ascensoare, servicii de canalizare, salubrizare, deservirea blocului, cărbune şi lemne pentru foc. Aceste cheltuieli urmează să fie acoperite din bugetul de stat, conform procedurii pe care o va stabili Guvernul.

Totodată, şi alocaţiile sociale lunare au fost majorate de la 400 la 700 de lei.

Proiectul a fost adoptat cu dispute. Comunistul Oleg Reidman a avut obiecţii la faptul că cei 10.000 de lei, ajutor care urmează să fie acordat anual, vor fi acoperiţi de Fondul republican de susţinere a populaţiei. Deputatul a menţionat că fondul nu este veşnic, că poate să fie oricând lichidat, de aceea trebuie să fie indicat în lege „sau alte surse identificate de Guvern”.

Liberalul Gheorghe Brega s-a împotrivit însă. „Am convenit în comisie că banii vor fi alocaţi din fondul asigurărilor. Nu mai indicaţi alte surse, că puneţi o povară pe Guvern, că n-o să aibă de unde”, a spus Brega.

Propunerea lui Reidman a fost susţinută de deputatul PD Valentina Stratan. „Nu văd o problemă, doar nu stipulăm tranşant sursa, că buget sau altceva, ci doar lărgim aceste posibilităţi”, a menţionat Stratan.

De cealaltă parte, deputatul PLDM Vadim Pistrinciuc a menţionat că precizarea privind alte surse nu are rost. „Asta nu schimbă situaţia. Stabilim o normă imperativă prin care obligăm guvernul să acopere nişte cheltuieli. Chiar dacă se va lichida fondul republican, evident că Guvernul va căuta din altă parte aceşti bani”, crede deputatul.

Reidman totuşi a insistat la greu să fie indicat în proiect sintagma „sau alte surse”. Gheorghe Brega l-a atenţionat însă că în lectura a doua nu se fac propuneri, iar preşedintele Parlamentului i-a dat dreptate deputatului PL. 

Un alt motiv de dispută între deputaţi a fost şi faptul că facilităţile îi vizează doar pe veteranii celui de-al doilea Război Mondial, deputatul PL menţionând că sunt discriminaţi veteranii războiului de pe Nistru. 

„Legea şi Constituţia nu prevăd discriminarea veteranilor de război. Avem veterani ai războiului de pe Nistru, care ne-au apărat independenţa şi datorită cărora suntem deputaţi şi stăm astăzi aici”, a declarat liberalul Brega.

În replică, raportorul Oxana Domenti, deputat PCRM, a declarat că numărul veteranilor de pe Nistru este mult mai mare, dar şi că propunerea privind vizarea tuturor veteranilor a parvenit prea târziu şi l-a îndemnat pe Brega să vină ulterior cu o iniţiativă legislativă.

„Nimeni nu contestă meritele veteranilor războiului de pe Nistru. Ne vom strădui să le îmbunătăţim condiţiile, să le echivalăm cu cele pe care le discutăm azi. Un alt aspect e că numărul veteranilor războiului de pe Nistru e de 10 ori mai mare decât al celor din al doilea Război Mondial. Ar fi vorba despre o sumă mult mai mare. Nu a fost identificată sursa, nu avem opinia guvernului, aşa că azi nu putem să facem această modificare. Propunerea dvs. a venit mai târziu. Dar o asemenea iniţiativă legislativă e binevenită, veniţi cu ea şi noi vă vom susţine”, a răspuns Oxana Domenti.

În replică, deputatul PL a contrazis-o. „Nu duceţi oamenii în eroare, propunerile mele au fost făcute încă după aprobarea în prima lectură, când Guvernul încă nu venise cu amendamentul”, a menţionat Brega.

Până la urmă, proiectul a fost votat în lectura a doua, finală, de către 65 de deputaţi. 

Precizăm că în Republica Moldova au rămas în viaţă aproape 2.000 de veterani ai celui de-al doilea Război Mondial. Conform datelor Casei Naţionale de Asigurări Sociale, în RM trăiesc 1097 de participanţi la război, 285 de invalizi de pe urma războiului, 375 de persoane care au activat în spatele frontului, 184 de foşti deţinuţi în ghetouri şi lagăre de concentrare şi 37 de persoane care au supravieţuit blocadei.