Este declaraţia ministrului Justiţiei, Vladimir Grosu, după ce astăzi CEDO a condamnat Rusia pentru că l-a privat pe Vadim Pisari de dreptul la viaţă. Curtea a considerat că nu a existat o necesitate acută pentru a permite soldatului rus aplicarea forţei letale.

„Iarăşi este pusă în discuţie existenţa forţelor armate ruse pe teritoriul Republicii Moldova. Se justifică ceea ce au invocat autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova: necesitatea înlocuirii forţelor armate cu o misiune civilă”, a declarat Vladimir Grosu.

Asta în timp ce Rusia nu vrea nici în ruptul capului schimbarea misiunii de pacificare din regiunea transnistreană în una civilă, afirmând că mandatul misiunii este departe de a fi epuizat.

Ministrul Justiţiei are rezerve că autorităţile de la Moscova vor achita familiei lui Vadim Pisari despăgubiri de peste 40 de mii de euro, aşa cum a decis CEDO.

„În cauza Catan împotriva Rusiei reclamanţii trebuiau să primească peste 1 milion de euro, dar Rusia încă nu şi-a onorat angajamentele. În cazul acesta, Rusia nu a contestat admisibilitatea cauzei. Deci s-ar putea să execute decizia. Are la dispoziţie trei luni de la intrarea în vigoare a deciziei”, a mai spus Vladimir Grosu.

Amintim că, la 1 ianuarie 2012, Vadim Pisari, aflându-se la volanul unui autoturism, traversa zona unui post de pacificatori, instalat între localităţile Vadul lui Vodă şi Pârâta. Soldatul rus a împuşcat în spatele autoturismului, rănindu-l mortal pe Vadim Pisari, care a decedat la Spitalul de Urgenţă din Chişinău în aceeaşi zi.

Incidentul a fost investigat atât de autorităţile din Republica Moldova, ale Federaţiei Ruse, cât şi de Comisia Unificată de Control.

Autorităţile ruse au încetat urmărirea penală pe motivul lipsei elementelor constitutive ale infracţiunii şi au informat autorităţile moldoveneşti că bănuitul nu putea fi urmărit penal pe teritoriul Republicii Moldova, fiind cetăţean rus.

Reclamanţii au solicitat de două ori, o copie a deciziei de încetare a urmării penale de procurorii ruşi, dar i s-a refuzat pe motiv că ei nu au fost o parte la procedură.