În aprilie 2012, femeia a născut în locuinţa sa un băieţel sănătos, pe care împreună cu soţul său, l-a asfixiat.

Aceştia l-au pus într-o pungă de polietilenă şi l-au lăsat la balcon. La câteva zile, femeia s-a adresat medicilor din cauza unor complicaţii după naştere.

După ce au examinat-o, medicii au anunţat poliţia. Fiind audiaţi de procurori, cei doi nu şi-au recunoscut vina.

Pentru comiterea omorului intenţionat, bărbatul de 30 de ani a fost condamnat la 12 ani de închisoare, iar femeia de 27 de ani la 12 ani şi şase luni.

Procurorii consideră sentinţa aplicată prea blândă şi au atacat-o, solicitând instanţei condamnarea celor doi la 20 şi, respectiv, 25 de ani de închisoare.