Scrutinul pentru Primăria Chişinău va avea loc după ce Dorin Chirtoacă, care este cercetat pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă în dosarul parcărilor cu plată, şi-a dat demisia din funcţia de primar de Chişinău pe 16 februarie, cu un an înainte expirarea mandatului. Chirtoacă a renunţat la fotoliul de edil al capitalei, invocând mai multe abuzuri.

Şedinţa CEC nu s-a lăsat fără dezbateri. Membrul comisiei Vladimir Şarban a acuzat conducerea instituţiei că a tergiversat luarea acestei decizii.

„Ce impedimente au intervenit în luarea acestei decizii care este foarte simplă? Documentul era gata perfectat. M-am uitat în caseta tehnică a documentului, era gata încă pe data de 5”, a menţionat Vladimir Şarban

„Aţi avut dreptul să supliniţi ordinea de zi a şedinţei pe 27 februarie. Atunci am spus că vom veni şi cu devizul de cheltuieli”, a fost explicaţia şefei CEC, Alina Russu.

„Sub aspect legal voi vota acest proiect. Dar am o sumedenie de întrebări. De ce a fost emis acel comunicat de presă al CEC, au fost dubii cu privire la legalitatea acestei decizii? Nicidecum nu era necasar să fie examinat în aceeaşi zi cu devizul de cheltuieli”, a insistat Vladimir Şarban.

Totodată, Sergiu Gurduza, un alt membru al CEC, a insistat că Dorin Chirtoacă nu şi-a dat demisia, aşa cum este stipulat în proiectul de decizie, ci „a renunţat la funcţia de primar”. Propunerea sa de a modifica această sintagmă în decizia CEC nu a fost însă susţinută.

Ultima dată, alegeri locale în Chişinău au avut loc în 2015, parte a alegerilor locale generale din 2015 din Republica Moldova. Scrutinul din capitală a avut loc în două tururi, pe 14 iunie şi pe 28 iunie.

În primul tur, în municipiul Chişinău au participat la vot 47,4% din alegători. Candidatul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, a obţinut 37,57% din voturi, iar candidata din partea Partidului Socialiştilor, Zinaida Greceanîi, a acumulat 35,69%.

Cei doi contracandidaţi s-au întâlnit în turul doi pe 28 iunie 2015. Chirtoacă a obţinut 53,54%, câştigând cel de-al treilea mandat consecutiv de primar al municipiului Chişinău.

Precizăm că 
în aceeaşi săptămână după ce Chirtoacă şi-a dat demisia, şi Renato Usatîi a anunţat că pleacă din funcţia de primar al municipiului Bălţi.