„Este important să ştim că împreună cu aceste fenomene de corupţie mică, există fenomene de corupţie extraordinar de mare, trafic de influenţă, folosirea poziţiilor în organele de stat sau în administraţie, pentru obţinerea unor avantaje mari care se ridică la cifre de milioane, în lei sau în euro. Această corupţie trebuie să fie investigată, să fie pedepsită şi să nu existe, să fie dezrădăcinată. Şi mă refer aici şi la această cauză care reprezintă şi un test pentru Republica Moldova şi asta este investigaţia fraudei bancare”, a declarat Peter Michalko în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată.

„Aici cel mai important element pentru succes este voinţa politică. Ea trebuie să existe. Trebuie să fie oprite fenomenele care fac parte din cauzele corupţiei, dar şi care ajută la tolerarea acestui fenomen. Orice influenţă asupra organelor de stat care îi face pe oameni să nu fi egali în faţa legii, în faţa instituţiilor de stat, face parte din practicile corupţiei. Instituţiile trebuie să lucreze, în primul rând, cinstit, într-un mod credibil în faţa cetăţenilor, trebuie să aibă şi un sistem propriu şi credibil de control intern şi să existe şi un sistem de control din partea altor instituţii, ca cetăţenii să aibă posibilitatea, în cazul în care există vreo suspiciune de atitudine incorectă din partea instituţiilor de stat, să aibă un loc de unde să ceară justiţie. Pentru că asta e important, cetăţenii trebuie să fie siguri că societatea în care trăiesc este una justă şi au unde să găsească justiţiei şi adevăr”, a adăugat ambasadorul european.

Şeful Delegaţiei UE s-a referit la investigaţiile jurnalistice care au arătat că mai mulţi demnitari, procurori, judecători sau funcţionari de rang înalt au averi mai mari decât veniturile pe care le obţin.

„Trebuie să funcţioneze structurile şi legislaţia care trebuie să aducă supraveghere în acest domeniu, pentru că cetăţenii cer acest lucru, ei vor să ştie, pentru a putea decide dacă pot să aibă încredere în cei care au în mâinile lor deciziile importante pentru societate şi asta este în conformitate cu principiile societăţii democratice şi statului de drept. Noi susţinem construirea şi întărirea acestor structuri ca ele să fie credibile, şi cu expertiza noastră, şi cu asistenţa financiară, care este strict bazată pe eficienţa acestor reforme. Dacă ele nu au loc, asistenţa noastră nu vine. Şi acesta a fost şi cazul cu susţinerea bugetară în domeniul justiţiei care nu a putut să fie plătită anul trecut, pentru că reformele nu au avut loc”, a menţionat Peter Michalko.