În cadrul discuţiilor pe marginea moţiunii simple asupra politicii interne în domeniul economiei, Chiril Gaburici a fost solicitat să comenteze situaţia studiilor sale, care au ajuns în vizorul procurorilor în 2015, ulterior însă cauza penală fiind clasată pentru că expirase termenul de prescripţie.

„Când am acceptat să vin înapoi în politică, mi-am da seama că va exista mizerie care va fi turnată. Sunt foarte ok. Atât timp cât pot folosi experienţa mea, pentru că am lucrat în companii mega mari, am creat companii foarte mici, am creat locuri de muncă, vorbeşte despre faptul cine sunt şi ce pot face. Nimeni în lumea asta nu va putea să-mi ia cunoştinţele, cu bani sau scaune. Experienţa mea îmi permite să construiesc de la zero”, a declarat Chiril Gaburici.

„Toată această mizerie creată artifical nu o să mă descurajeze în activitatea mea. O să dau tot ce pot eu la Ministerul Economiei pentru ca viaţa oamenilor să fie mai bună. Cunoştinţele mele îmi permit să pot să fiu un manager la Ministerul Economiei. La bătrâneţe când o să văd urmele asta va fi cel mai important”, a mai spus şeful de la Economie.

Amintim că Gaburici şi-a anunţat demisia din funcţia de premier în iunie 2015, la o zi după ce a fost audiat de procurori în dosarul penal privind studiile sale. El nu a precizat dacă diploma sa este falsă sau nu, dar a punctat că acest aspect nu ar fi important în situaţia de criză în care se află ţara. Cauza penală a fost clasată pentru că a expirat termenul de prescripţie.