Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Vitalie Pîrlog, a depus cerere de demisie. Se întâmplă după ce a fost numit de Parlament în această funcţie acum două luni.
„Opţiunea de a mă retrage din funcţia de director al SIS şi de a activa în continuare doar pe dimensiunea INTERPOL are la bază dorinţa de a continua acele reforme importante la iniţierea cărora am coparticipat în Comisia de Control al Fişierelor INTERPOL”, se menţionează în cererea de demisie, informează Serviciul de presă al Parlamentului.
Potrivit sursei, cererea de demisie este în proces de examinare la Comisia juridică, numiri şi imunităţi.
Vitalie Pîrlog a fost numit de Parlament în funcţia de director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, pentru o perioadă de cinci ani, în decembrie 2017.