„Bine aţi revenit după pelerijanul cu conotaţie electorală pe care l-aţi făcut în SUA. Cum vă simţiţi în aceast fotoliu, amintindu-vă că îl ocupaţi abuziv pentru că nu aţi întrunit numărul necesar de voturi. Aţi avut tupeul să ne acuzaţi pentru că vă cerem demisia. Aceste jocuri au miros de autoritarism. Dacă vă consideraţi politican, daţi-vă demisia”, l-a îndemnat liderul fracţiunii PLDM, Tudor Deliu.

„Din punct de vedere legal nu am nicio obiecţie ca acest lucru să fie contestat pe cale legală. Regret că l-aţi propus data trecută, pentru că nu eram în şedinţă, altfel aţ fi pledat pentru includerea pe ordinea de zi. Orice decizie luată aici se ia prin vot. Orice decizie pe care o va lua Parlamentul o voi respecta”, a fost replica vicepreşedintelui Parlamentului.

Precizăm că pe 22 decembrie, preşedintele grupului parlamentar PPEM, Valeriu Ghileţchi, a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului. Numirea lui a intervenit după demisia lui Iurie Leancă.

La şedinţa trecută, majoritatea parlamentară a respins includerea pe agenda de astăzi a Parlamentului a proiectului privind abrogarea hotărârii prin care Valeriu Ghileţchi a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al legislativului.