„Obiectul prezentei moţiuni îl reprezintă situaţia dezastruoasă în care se află economia Republicii Moldova. Constatăm că 2017 a devenit anul eşecurilor economice”, a argumentat deputatul PSRM, Vasile Bolea.

Socialiştii consideră că Ministerul Economiei „nu este interesat de ceea ce se întâmplă în economie” şi îl cheamă pe Gaburici în Parlament să spună „care sunt cauzele dezastrului economic”.

Precizăm că Chiril Gaburici a revenit în Guvern pe 10 ianuarie, ocupând fotoliul de ministru al Economiei şi Infrastructurii. Asta după ce între 18 februarie şi 22 iunie 2015 a îndeplinit funcţia de premier.

Regulamentul prevede că moţiunea simplă se dezbate în termen de 14 zile lucrătoare de la depunere.