Inga Grigoriu a precizat că e în plină desfăşurare campania naţională „Un milion de mâini strânse din inimă”, în cadrul căreia membrii formaţiunii şi-au propus să ajungă în fiecare localitate din Republica Moldova pentru a le cunoaşte problemele. O altă campanie naţională este „Diaspora Acasă”.

„Ne-am propus să avem întrevederi cu cetăţenii noştri din Diasporă, reveniţi acasă în vacanţe, dar şi să ajungem în cele mai populate de către moldoveni locuri din străinătate. Purtăm cu ei discuţii, facem schimb de experienţă, pe care noi o considerăm una extrem de preţioasă, care, odată implementată aici, acasă, va impulsiona cu viteză sporită schimbarea lucrurilor în bine. De asemenea, valorificarea potenţialului uman, caracteristic oamenilor noştri plecaţi, însă dornici să revină acasă, este o prioritate naţională pentru Platforma Demnitate şi Adevăr. Platforma DA, cu fiecare nou prilej, le vorbeşte celor aflaţi departe de casă despre proiectul nostru de ţară pentru oameni – o ţară nu mai rea decât cea în care au decis să plece”, se arată în interviu.

Pe lângă campaniile naţionale, vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr a subliniat că formaţiunea desfăşoară acţiuni şi la nivel local, în care se implică activ organizaţia de femei. În altă ordine de idei, Inga Grigoriu a fost întrebată despre iniţiativa societăţii civile de a organiza un referendum de anulare a sistemului mixt de vot.

„Considerăm binevenită iniţiativa şi determinarea acestor oameni de a pune presiune pe guvernarea antipopulară şi coruptă. Îndemn şi pe această cale simpatizanţii şi susţinătorii noştri, toţi oamenii de bună credinţă să-şi exercite drepturile cetăţeneşti prin implicarea directă în acest exerciţiu democratic de consolidare şi apărare a democraţiei şi a statului de drept. Platforma Demnitate şi Adevăr nu va renunţa niciodată la ideea anulării votului mixt adoptat de binomul Plahotniuc-Dodon, cu ignorarea flagrantă a recomandărilor tuturor partenerilor noştri externi. Oricât de mică e şansa de a reveni la normalitate, noi vom lupta pentru realizarea acesteia”, se mai spune în articol. Întrebată despre blocul creat între Platforma Demnitate şi Adevăr şi Partidul Acţiune şi Solidaritate, Inga Grigoriu a menţionat că în prezent continuă elaborarea mecanismelor de selectare şi prezentare a unei liste comune de candidaţi, care vor trece prin prisma filtrelor de integritate, profesionalism şi meritocraţie.

„Republica Moldova merită o nouă şi veridică şansă de relansare şi de schimbare, trebuie să oferim cetăţenilor o adevărată alternativă actualei guvernări şi întregii clase politice”, a conchis vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr.