„Dodon susţine că s-a opus privatizării hotelului "Codru". Minciuni! Nu putea să se opună, dar nici nu dorea, după cum şi acum recurge doar la nişte declaraţii şi acţiuni populiste faţă de noul stăpân. În perioada când deţinea funcţia de ministru al economiei, până în 2009, la holdingul lui Plahotniuc - interesele economice ale căruia le promova în Guvern şi Parlament, - Dodon era cifrat sub numele ”Vizir”. Iar în anii 2009-2011 regulat se întâlnea cu ambasadorul SUA Asif Chodry şi ambasadorul UE Dirk Shrubel, pe care îi informa despre tot ce se întâmpla în fracţiunea PCRM şi în partid şi că este gata să plece din fracţiune, dar are nevoie de suport şi siguranţă”, a spus Igor Grigoriev, într-un interviu pentru cuvântul.md.

„Pe de altă parte, avea întrevederi cu reprezentanţi ai unor instituţii din Rusia, cu care la fel ceva negocia, ca ulterior să cumpere PSRM-ul cu resurse suspecte şi netransparente, trădându-l pe Voronin, în spatele căruia a făcut un joc murdar, în interesul carierei personale. Tot aşa l-a trădat pe Usatâi când, în toamna anului 2014, l-a scos din cursa parlamentară. Tot aşa i-a trădat şi i-a folosit pe partenerii de proteste din perioada 2015-2016, ca în cele din urmă să se înscăuneze la Preşedinţie, nu fără ajutorul lui Plahotniuc şi decizia neconstituţională din 4 martie 2016 a Curţii Constituţionale”, susţine Igor Grigoriev.

Totodată, Igor Grigoriev a vorbit şi despre relaţiile dintre cei care se află la actuala guvernare şi Shor.

„Între actuala Guvernare, din care face parte şi instituţia prezidenţială, fracţiunea PSRM (care numai opoziţie nu este) şi Şor există o legătură foarte strânsă, toate fiind coordonate dintr-un singur centru, pe care toţi î-l ştiu, dar se tem să-i spună pe nume. Este clar, ca fără acordul lui Plahotniuc şi tăcerea lui Dodon, Şor nu ajungea în fruntea băncilor şi aeroportului şi nu avea să facă ceea ce a făcut. El a fost promovat acolo cu un scop anumit şi, în continuare, stăpânii îl protejează. Toată această mascaradă va culmina cu rezultatele alegerilor parlamentare din toamna anului 2018, cand printre deputaţi majoritatea vor constitui-o omenii celor doi stăpâni, inclusiv Şor. Aşa-i scenariul. şi realizarea lui, repet, va depinde mult de electorat”, a declarat Igor Grigoriev.

Cât priveşte furtul miliardului, Grigoriev a declarat că: „Aş mai vrea să menţionez, că Dodon este unul din cei care ştie foarte bine cine, cum şi când a furat miliardul, de fapt nu numai unul, căci este om din sistema "vizir" şi nu în zadar fracţiunea lui, adică PSRM, în 15 octombrie 2015, a votat pentru ridicarea imunităţii lui Filat (ţapul ispăşitor). De fapt, toţi cei care au votat pentru ridicarea imunităţii lui Filat sunt într-un fel sau altul complici la furtul miliardului, la procesul de tergiversare a anchetei pe acest dosar şi manipulare a opiniei publice”.