„Ştim că instituţiile statului sunt subordonate politic, însă acest fapt nu înseamnă că nu le vom cere să respecte drepturile noastre. Vom solicita CEC-ului să ne prezinte oficial toate modelele de acte şi procedurile juridice pe care le consideră imperative pentru validarea şedinţei de constituire, vom face o nouă şedinţă publică şi vom invita organizaţii specializate să supravegheze corectitudinea întocmirii actelor şi petrecerii adunării de constituire. În aceste condiţii, dacă CEC-ul va îndrăzni să refuze înregistrarea va trebui să-şi asume răspunderea în faţa cetăţenilor, or un astfel de comportament poate fi calificat ca o contribuţie directă la uzurparea puterii în acest stat şi pentru asta mai devreme sau mai târziu membrii CEC vor răspunde conform legii”, susţine Gligor.

Membrii grupului au elaborat şi o cerere prealabilă în adresa CEC, pe care o vor depune oficial în zilele următoare. Totodată, au de gând să creeze un grupul de iniţiativă mai mare.

„Am venit cu un apel public către toţi cetăţenii, organizaţiile societăţii civile şi partidele politice de a ne susţine în crearea unui noi grup de iniţiativă cu privire la iniţierea unui referendum legislativ prin intermediul căruia vom anula sistemul electoral mixt şi vom reveni la normalitate. În prezent suntem la etapa de consultare a partidelor politice şi de organizare a şedinţei de constituire. Sperăm să reuşim constituirea grupului până la finele acestei luni”, a precizat Ştefan Gligor.

Întrebat dacă crede că există şanse de a organiza un referendum pentru anularea sistemului mixt, preşedintele grupului de iniţiativă a declarat:

„În prezent, asigurarea unor alegeri parlamentare reprezentative şi cinstite este unica idee capabilă să unească sub aceiaşi umbrelă majoritatea cetăţenilor, organizaţiilor societăţii civile independente şi a partidelor politice din opoziţie, indiferent de limba vorbită, etnie, simpatiile politice sau geopolitice. PD-ul a respins înregistrarea grupului nostru anume din acest considerent. Partidul Democrat a construit un sistem geopolitic bipolar fals, esenţa căruia este simularea unei confruntări între PD şi PSRM în scopul învrăjbirii şi dezbinării societăţii întru asigurarea unui control mai eficient a resurselor financiare şi administrative ale statului şi în final legitimizarea controlului asupra instituţiilor statului prin alegeri parlamentare aranjate în favoarea PD-ului şi sateliţilor săi. Astfel, unica agendă care prezintă pericol real pentru planurile Partidului Democrat este unificarea societăţii în jurul unei idei de restabilire a regulilor jocului. În acest context, şansa noastră este direct raportată la numărul cetăţenilor conştienţi care se vor implica în activitatea grupului şi, desigur, capacitatea partidelor politice din opoziţie de a înţelege necesitatea formării unui front comun pentru alegeri libere şi corecte şi anularea sistemului electoral mixt prin intermediul referendumului legislativ.”