„Până de curând, subtilităţile politicii din Republica Moldova nu erau în vizorul publicului rus. Cu toate acestea, venirea la putere a preşedintelui prorus, Igor Dodon, apoi suspendarea sa şi, în sfârşit, deschiderea în Rusia a unui dosar penal împotriva principalului oligarh moldovean, Vladimir Plahotniuc - toate aceste evenimente au forţat redacţia Life.ru să amintească detalii din biografia adevăratului stăpân din spatele scenei politicii moldoveneşti”, comentează jurnaliştii ruşi.

„Nu este exclus că peste două sute de ani, urmaşii noştri vor scrie în cărţile de istorie că, la începutul secolului XXI, atotputernicul a decis să folosească fostele republici sovietice pentru un experiment social grandios. În una dintre aceste republici el a dezvoltat o cultură a extremiştilor religioşi, în alta - a adus la putere ofiţerii de securitate, în a treia – pe preşedintele colhozului. Moldovei i-a revenit o soartă grea. La Chişinău au venit la putere oligarhii - foşti dealeri din anii '90. Cu toate acestea, folosirea cuvântului „oligarhi” la plural este deja greşită - în ultimii ani, în urma unor procese active de fuziuni şi achiziţii, în Moldova a existat doar un singur oligarh. Mai exact, un mega-oligarh care controlează totul în ţară - de la hoteluri la modă şi cluburi de noapte în centrul Chişinăului, la canale TV şi partide politice. Deci, faceţi cunoştinţă: Vladimir Plahotniuc, deţinătorul unui întreg buchet de porecle expresive”, comentează publicaţia rusă.

Din biografia oficială a lui Vladimir Plahotniuc, puteţi afla că este originar dintr-un sat mic, Grozeşti, aflat la hotarul de Vest al Moldovei, continuă articolul. În 1983, a absolvit liceul, a făcut armata, apoi a intrat la Institutul Politehnic din Chişinău, la Facultatea de Tehnologie Alimentară. A făcut studii de inginerie în 1991, chiar înainte de prăbuşirea URSS, atunci când un tânăr specialist putea obţine un loc de muncă doar la piaţa second-hand. Totuşi, întreprinzătorul Plahotniuc a ales altă cale. Folosind vechile legături comsomoliste, el s-a alăturat centrului de prevenire şi reabilitare a copiilor victime ale violenţei, „Minor”, deschis de către Primăria Chişinău.

Informaţii suplimentare despre calea viitorului oligarh către milioane şi putere variază considerabil. Ziarele de opoziţie din Republica Moldova au scris de mai multe ori că Plahotniuc, care era numit în cercurile criminale Plaha, şi-a deschis pe lângă centrul de reabilitare o mică afacere, adunând tinere prostituate într-o agenţie de escortă. La începutul anilor '90, ziarele ruseşti scriau despre Moldova exclusiv în legătură cu războiul din Transnistria. Atunci însă, chiar la Chişinău se desfăşura un război - cei bogaţi împotriva celor săraci, bandiţii împotriva civililor.

În acest război nedeclarat, Plahotniuc s-a simţit ca peştele în apă, făcând export de băieţi şi fete în bordeluri din România şi Italia – marfa vie era expediată în străinătate prin nişte concursuri de frumuseţe „de caritate”, continuă Life.ru.
 
De asemenea, Plahotniuc deservea bomondul politic local. Presa moldovenească scria atunci: „Întotdeauna politicos şi amabil cu clienţii săi, proxenetul a înţeles ce beneficii poate avea din poziţia sa. Cu ajutorul unor profesionişti, acesta a început să-şi filmeze oaspeţii cu camera ascunsă. Îi filma în cele mai picante poziţii, în anturajul prostituatelor. Astfel i-au ieşit adevărate opere de artă. Judecători şi procurori au devenit ascultători după ce proxenetul le arăta filmările…”.

Având deja un capital, Plahotniuc a decis să abordeze un nou domeniu: atacurile raider. În 1995, a înfiinţat grupul financiar „Angels”, care a început să privatizeze diferite întreprinderi de stat. Prima achiziţie semnificativă a companiei lui Plahotniuc a fost Tutun CTC - cea care pentru prima dată, în Uniunea Sovietică, a obţinut licenţa pentru a produce ţigări Marlboro. Având combinatul de tutun sub controlul său, Plahotniuc l-a transformat  într-un fel de sursă de cadre – aici au activat toţi cei din anturajul oligarhului, inclusiv actualul prim-ministru Pavel Filip. Este clar că toate aceste informaţii nu se află în biografia oficială a lui Vladimir Plahotniuc.

Un moment important din biografia şi cariera viitorului proprietar al Moldovei a fost cunoştinţa cu Oleg Voronin - al treilea fiu al fostul preşedinte Vladimir Voronin, liderul PCRM care a condus ţara din 2001. Anume cu binecuvântarea lui Voronin senior, Plahotniuc, fost sponsor general al campaniei electorale a comuniştilor, a fost numit director financiar, apoi director general al Petrom Moldova. În acei ani, potrivit presei moldoveneşti, în cercurile politice Plahotniuc a primit porecla Vladic Taloncic. Le propunea deputaţilor comunişti cu o voce insinuantă: „Nu aveţi nevoie de un talon pentru benzină?”. Pentru ei, Plahotniuc era doar un băiat de „du-te vino”.

Comuniştii naivi şi-au dat seama de greşeala lor, atunci când Vladic Taloncic, sub acoperirea lui Voronin, a început să controleze o întreprindere după alta. Celebre odată în întreaga Uniune Sovietică, fabricile de vinuri din Moldova, hidrocentrala locală, Moldovagaz, Calea Ferată a Moldovei, Aeroportul Internaţional Chişinău, Air Moldova ... Se pare că apetitul lui Vlad Plahotniuc şi Oleg Voronin nu avea limite.

Împărţirea proprietăţii de stat avea loc în felul următor: cu ajutorul poliţiei şi SIS-ului (fostul KGB), oamenii de afaceri erau închişi în baza unor acuzaţii false, erau torturaţi şi mutilaţi, în faţa victimelor le erau violate soţiile şi copiii.

Biografia lui Plahotniuc continuă cu atacul raider de la Victoriabank, înfiinţarea holdingului media, scandalul cu cetăţenia ascunsă, dar şi intrarea în politică. 

„În curând, Plahotniuc a fost ales prim-vicepreşedinte al parlamentului Republicii Moldova. În plus, a devenit membru al Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe şi, în calitatea sa de vicepreşedinte, unul dintre liderii consiliului naţional pentru reforma instituţiilor de drept. O asemenea creştere nu a fost încă în nicio ţară post-sovietică”, comentează publicaţia. A urmat scandalul după omorul din Pădurea Domnească, care a provocat mai multe demisii de rang înalt, inclusiv şi cea a lui Plahotniuc.

Un an mai târziu, Plahotniuc se întoarce în Parlament - ca lider al fracţiunii Partidului Democrat. Şi apoi începe vânătoarea principalului său rival, Filat. A urmat arestarea şi condamnarea lui Vladimir Filat la nouă ani de închisoare. 

„Puterea lui Plahotniuc se bazează pe absorbţia completă a aparatului de stat, inclusiv controlul asupra sistemului judiciar, Procuratura Generală şi Centrul Naţional pentru Combaterea Corupţiei... Toate aceste structuri sunt controlate de Plahotniuc, pe care le foloseşte cu succes campania "anticorupţie" pentru a-şi elimina concurenţii”, îi citează Life.ru pe experţii de la Carnegie Europe.

Publicaţia rusă descrie apoi procesele intentante împotriva lui Renato Usatîi şi Veaceslav Platon, dar şi dosarele penale din România şi Rusia care îl vizează pe Plahotniuc. 

„Astăzi - vorbind strict din punct de vedere formal - Vladimir Plahotniuc este un cetăţean obişnuit al Republicii Moldova şi al Rusiei, care nu deţine posturi, cu excepţia de lider al Partidului Democrat”, notează jurnaliştii ruşi care îl numesc pe Plahotniuc „cardinalul din umbră”.

Prim-ministru al republicii a devenit protejatul lui Plahotniuc - Pavel Filip, continuă publicaţia, remarcând şi faptul că în Guvernul lui Filip au intrat şi doi foşti prim-miniştri, care sunt responsabile pentru „jaful secolului”. Acum, serviciile acestora, potrivit opoziţiei, sunt necesare pentru ca păpuşarul să profite de controlul asupra restului băncilor.