Decizia a fost luată de judecătoarea Angela Braga şi poate poate fi atacată la Curtea de Apel Chişinău într-un termen de 30 de zile.

„E o decizie a unui judecător. S-a respins contestaţia noastră. Rămâne să mă sfătuiesc cu avocatul. Nu-mi este clară, dar e hotărârea instanţei şi trebuie respectată”, a declarat Traian Băsescu, după pronunţarea deciziei.

Traian Băsescu şi soţia sa au devenit pe 3 noiembrie 2016 în mod oficial cetăţeni ai Republicii Moldova, după ce au depus jurământul la Ambasada RM la Bucureşti.

Traian şi Maria Băsescu au primit cetăţenia moldovenească prin decretul preşedintelui Nicolae Timofti, semnat la începutul lui iunie a anului 2016.

Ulterior, pe 3 ianuarie, imediat după ce a ocupat oficial fotoliul de şef al statului, Dodon a semnat decretul prin care i-a retras cetăţenia RM lui Traian Băsescu.