„Această stare de îngrijorare, de frică. Ea este generată de o confuzie totală care există în domeniul cadrului legal. Cu alte cuvinte, cei din administraţia locală sunt acum în aşa situaţie că ce n-ai face, faci greşit. Şi de aici se primeşte că orice organ de stat, mai ales dacă există o rea credinţă, o intenţie, o comandă, poate să-l pedepsească pe oricare primar”, a spus Viorel Furdui.

Faptul că ne apropiem de alegerile parlamentare explică aceste presiuni în creştere asupra liderilor locali, susţine Viorel Furdui.

„Această presiune de fapt a existat întotdeauna. Practic, toate guvernările le-au aplicat într-o formă sau alta, mai mult sau mai puţin, dar, din păcate, noi observăm că în ultimul timp această presiune a crescut enorm. Probabil aici ca motiv ar fi faptul acesta că noi am intrat în an electoral şi rolul autorităţilor locale, în special a primarilor, este destul de mare şi important”, a adăugat directorul CALM.

Cei mai mulţi primari din Moldova au pe numele lor dosare penale, mai remarcă directorul Congresului Autorităţilor Locale.

În condiţiile în care Partidul Democrat controlează peste 600 din cele 897 de primării ale republicii, dominaţia politică a devenit chiar mai clară decât pe timpul comuniştilor, mai afirmă Viorel Furdui.

„În Republica Moldova toţi cei care au fost la guvernare au încercat să crească numărul de susţinători în teritoriu. Chiar începând din anii 2001-2005 Partidul Comuniştilor, când erau la guvernare, erau un număr care câştigau alegerile pe listele partidului şi pe urmă un alt număr era deja pe parcursul anilor care creştea. Dar sigur că n-a existat niciodată o astfel de schimbare masivă şi creştere masivă de membri”, a mai menţionat acesta.

Viorel Furdui mai spune că în condiţiile presiunilor constante şi a dosarelor penale intentate, n-ar trebui să ne mire traseismul politic şi faptul că mulţi primari reprezintă acum alt partid decât cel pe listele căruia au fost aleşi.