„Cerem elucidarea cazului, ca într-un final să fie făcută lumină asupra acestui caz. Avem raportul numărul 1, avem acum şi raportul numărul 2. În ambele rapoarte vedem persoana domnului Shor ca o foarte importantă piesă, ca o persoană care se face vinovată în mare măsură de furturile care au avut loc în cazul miliardului”, a menţionat şeful Organizaţiei teritoriale PAS din Chişinău, Vladimir Bolea.

„Are loc o situaţie absurdă, când timp de şase luni de zile nu reuşesc să traducă 120 de pagini din limba română în limba rusă, un lucru care denotă că justiţia în Republica Moldova nu este funcţională. Este un abuz faţă de fiecare cetăţean care din buzunarul său va trebui să întoarcă miliardul furat, în timp ce primarul de la Orhei organizează concerte de pe banii noştri”, a declarat şi preşedintele Organizaţiei de Tineret a PAS, Dan Perciun.

„Dumnealor nu consideră de cuviinţă să vină să discute cu noi. Astfel, noi calificăm acest gest drept o apărare a intereselor domnului Shor şi a justiţiei selective, care este la cheremul domnului Plahotniuc. Noi înţelegem care este miza acestui proces, vedem că această tărăgănare se face intenţionat pentru ca domnul Shor să ajungă deputat la sfârşitul anului, astfel nefiind condamnat definitiv. Sperăm că justiţia îşi va face totuşi lucrul, dar vedem că protecţia oferită de către domnul Plahotniuc domnului Shor este la suprafaţă”, a adăugat vicepreşedinte PAS, Mihai Popşoi.

„Solicităm traducerea urgentă a dosarului Shor, transmiterea acestuia la Curtea de Apel şi condamnarea lui Shor pentru implicarea în furtul miliardului, fapt descris în detaliu în raportul Kroll 2. Fiecare zi petrecută în libertate de Shor este o palmă dată justiţiei din Republica Moldova”, a scris lidera PAS, Maia Sandu, pe facebook.

În faţa manifestanţilor nu a ieşit niciunul dintre reprezentanţii instituţiei.

Vladimir Plahotniuc nu a comentat acuzaţiile care i-au fost aduse.

Amintim că acum două luni, vicepreşedintele instanţei, Dorin Dulghieru, a declarat pentru Jurnal TV că sentinţa de condamnare a lui Shor încă nu a fost tradusă, iar dosarul ar urma să fie expediat instanţei de apel în aproximativ o săptămână, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Ulterior, Dulghieru a declarat în presă că abia la începutul lui 2018 cauza penală va ajunge la Curtea de Apel, întrucât instanţa are un singur traducător, care are un volum mare de lucru, lucru care, la fel, nu s-a mai întâmplat. 

Recent, Banca Naţională a publicat o sinteză a celui de-al doilea raport de investigaţie privind „jaful secolului”, întocmit de companiile Kroll şi Steptoe&Johnson. Documentul dezvăluie legătura grupului Şor cu acţionariatul băncilor fraudate, mecanismele de spălare a banilor şi destinaţia fondurilor frauduloase. Într-o postare pe Facebook, Ilan Şor a calificat acest raport drept unul steril, menit să găsească un ţap ispăşitor şi a anunţat că avocaţii săi au depus la Curtea Supremă din Londra o cerere de chemare în judecată împotriva companiilor menţionate.