Însăşi acest mecanism inventat de Curtea Constituţională, la propunerea PD-ului evident, care îl scoate din joc pe preşedintele ales de popor, e o decizie controversată. S-au creat premisele unui sistem bipolar care, iată, se vorbeşte despre Vlad Plahotniuc şi Igor Dodon, restul se cam uită. Cred că ei se pregătesc să intre într-o a doua fază, mult mai activă. Eu cred că vom asista la o nouă spirală în acest joc de-a războiul dintre europeni şi pro-ruşi, Iurie Leancă şi Alexandru Tănase urmând să fie doi vârfi de lance în spaţiul public”, a menţionat preşedintele Institutului pentru Iniţiative Strategice, Andrei Popov.

Cum se întâmplă că într-un stat democratic, sunt partide care au răspundere, au mandat prin alegeri, iată cine i-a mandatat pe aceşti oameni să reprezinte majoritatea parlamentară în această formulă şi ce e această majoritate? Noi uităm până la urmă că de fapt, Partidul Democrat a avut 19 mandate, iar acum Partidul Democrat are pâinea şi cuţitul la formarea Guvernelor. E o anomalie cel puţin. Eu cunosc poziţia domnului Leancă, el este categoric împotriva guvernelor tehnocrate. A spus-o de multe ori în public şi iată el acceptă”, a mai declarat invitatul.

De cealaltă parte, analistul politic Roman Mihăeş afirmă că în Guvern au fost cooptaţi „profesionişti”.

Vedem că Partidul Popular European are o prezenţă destul de clară în acest Guvern. Pe de altă parte, au fost cooptaţi şi câţiva tehnocraţi, profesionişti, cum li s-a spus, un Guvern care va intra în alegeri. Nu e un joc în trei. Socialiştii au adoptat tactica hărţuirii, să zicem aşa, continue a guvernării prin toate metodele de care dispun ei, inclusiv preşedintele Dodon nu semnează legi, nu numeşte miniştri”, a spus Mihăeş. „Ce ţine de Tănase şi de Leancă, ei aduc plusvaloare evidentă acestui Guvern. Ceea ce ţine de Gaburici, eu nu ştiu personajul, nu-l cunosc nici personal. Pe ceilalţi doi îi cunosc personal. Cu Leancă am fost şi colegi în şcoala numărul 3, el e cu un an mai mare ca mine, îl ştiu destul de bine şi pe el, şi pe rudele lui, suntem din Cimişlia ambii, dar asta nu înseamnă că îl susţin”, a continuat Mihăeş.

Discuţiile au atins şi atitudinea şefului statului în acest caz, dar şi procedura de învestitură. S-a lăsat cu polemici şi replici acide.

Andrei Popov: „Secretariatul Parlamentului s-a adresat secretariatului Preşedintelui şi pe căi foarte informale au cooperat. Deci, s-au dat şapte blanchete speciale, deci nu poţi depune jurământul pe orice hârtie. Preşedinţia a trimis deja, preşedinţia, nu speakerul Candu, la Monitorul Oficial pentru publicare. Deci, în spatele acestei cortine de fum, de mare, mare bătaie este o cooperare destul de practică şi eu cred că preşedintele Dodon putea, avea mai multe căi să ridice mizele, să protesteze, dar el a acceptat această postură pentru a demonstra încă o dată că el este totuşi comod guvernării.”

Roman Mihăeş: „Preşedinţia într-adevăr a oferit aceste diligenţe, dar nu putea să nu o facă, - putea, pentru că este o chestie de procedură. Din punctul meu de vedere, socialiştii şi Dodon, eu am citit câteva mesaje de ale lui furioase, dar o chestie raţională eu am desprins acolo: Dodon nu vrea să radicalizeze situaţia social-politică, nu vrea să iasă în stradă, nu vrea să rişte. El se teme că guvernarea l-ar scoate din cursa electorală, pentru a declara partidul neconstituţional.”

Andrei Popov: „Are un comportament foarte comod pentru guvernare, de aceea guvernarea îl iubeşte pe preşedintele Dodon. Evident! Preşedintele Dodon dacă era un politician independent şi ghidat de interesul maximizării scorului electoral, el făcea cu totul altă miză. În primul rând, nu se erija în mare apărător al Rusiei şi un mare antiromân, antioccidental.”

Roman Mihăeş: „Domnule Popov, dumneavoastră sunteţi centrist, dar el e de stânga, aici e diferenţa. Dodon a câştigat alegerile nu uitaţi cu ce lozinci.”

Andrei Popov: „Roma, el nu a câştigat alegerile. El a fost ajutat de media holdingul lui Vlad Plahotniuc să câştige alegerile. El, dar nu Maia Sandu. Recunoaşteţi acest lucru?”

Roman Mihăeş: „Eu nu fac parte din holdingul respectiv.”

Andrei Popov: „Dumneavoastră faceţi parte cu bagaje.”

Roman Mihăeş: „Andrei, eu nu te atac la persoană, dacă vrei să coborâm la parter, nu-ţi recomand, că mie nu îmi plac discuţiile în parter.

Andrei Popov: „Eu sunt om într-adevăr, independent, nu reprezint pe nimeni, nu am niciun fel de obligaţii.”

Roman Mihăeş: „Şi eu sunt independent.”

Andrei Popov: „Nu primesc bani pentru ce spun. Tu poţi să spui acelaşi lucru?”

Roman Mihăeş: „Sigur că nu primesc bani de nicăieri, sunt independent.”

Andrei Popov: „Fără ca să fii formal al PD-ului, toată lumea înţelege de-al cui eşti.”

Roman Mihăeş: „Andrei, ascultă-mă atent, tu iar te întorci în parter.”

La emisiune au fost invitaţi şi reprezentanţi ai Partidului Socialiştilor, însă majoritatea şi-au motivat refuzul prin faptul că nu sunt în ţară. Cei vizaţi nu au comentat declaraţiile.