Directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente, Pentru Macovei, califică întregul demers drept un exces de zel în lupta cu propaganda externă. 

Decretul de promulgare a fost semnat de către Andrian Candu în această dimineaţă. Solicitat de către publicaţia „Jurnal de Chişinău” să comenteze proiectul de lege, directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente a declarat: „Nu există o altă ţară în Europa, nici măcar statele membre ale Uniunii Europene nu au măsuri atât de drastice. Interdicţia de a retransmite anumite produse media nu este introdusă acolo în legislaţie. De exemplu, în Ţările Baltice, unele emisiuni au fost interzise temporar, dar după ce Consiliile Audiovizualului au constatat tendinţe de propagandă şi au cerut suspendarea prin instanţa de judecată.  Îmi explic acest exces de zel doar prin interesele personale ale proprietarilor de media, ale principalului proprietar de media, preşedintelui Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, în încercarea de a împărţi piaţa publicităţii”.

Şeful PD nu a comentat aceste afirmaţii.

Menţionăm că proiectul de lege al Partidului Democrat privind securizarea spaţiului informaţional a fost votat în grabă luna trecută în Parlament. PD spune că astfel ar vrea să combată propaganda rusească, însă documentul a provocat critici aprinse în condiţiile în care chiar şeful PD, Vladimir Plahotniuc, controlează un canal care retransmite în Republica Moldova un post de la Moscova.

În proiect se stipulează că pentru a securiza spaţiul informaţional al statului, radiodifuzorilor li se va permite transmisia programelor de televiziune şi radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic doar din statele care sunt membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum şi din statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Întâmplător sau nu, examinarea şi votarea iniţiativei au fost propuse în ziua în care presa de la Moscova a scris despre faptul că Plahotniuc este cercetat penal în Rusia pentru omor şi tentativă de omor.

Serviciul de presă al PD a calificat atunci acţiunile structurilor de anchetă de la Moscova drept un act de hărţuire şi persecuţie politică.