VIDEO

„Planul Unirii” se urzeşte la GBC? „Plahotniuc nu este nici unionist, nici prorus; El se simte bine în RM unde controlează totul”

„Planul Unirii” se urzeşte la GBC? „Plahotniuc nu este nici unionist, nici prorus; El se simte bine în RM unde controlează totul”
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 08.09.2017 07:04
Zvonurile lansate în spaţiul public despre faptul că oligarhul Vladimir Plahotniuc ar intenţiona să realizeze Unirea au drept scop de a divizia şi mai mult societatea, iar în aceste „ape tulburi” şeful PD să-şi menţină controlul. Declaraţii în acest sens au fost făcute aseară la Cabinetul din Umbră de la Jurnal TV.

„În ultimul timp, tot mai des observ pe reţelele de socializare anumite articole care vorbesc despre o presupusă posibilitate a lui Plahotniuc de a realiza Unirea. Autorii acestor articole vorbesc la modul serios despre asta, aducând argumente şi mobilizând susţinătorii acestei idei. Plahotniuc deţine întreaga putere. El are o majoritate confortabilă în Parlament, controlează Guvernul şi are şi susţinere politică la Bucureşti. Anul 2018 este un an electoral şi un an în care sărbătorim Centenarul Unirii. Să ne imaginăm că, fără niciun fel de discuţii în societate  această majoritate dirijată de Plahotniuc se pune într-o noapte şi votează Unirea. Este un scenariu pe care l-am auzit de la mai multă lume”, s-a adresat invitaţilor săi moderatorul emisiunii, jurnalistul Val Butnaru.

„Pentru Unire ar putea să voteze 101 de parlamentari, Plahotniuc să-i plătească în tradiţia lui, tot aşa cum i-a cumpărat de la PL, de la PCRM. Toţi aceaştia ar putea vota într-o noapte, fiind inspiraţi de banii lui Plahotniuc. Exact acelaşi scenariu însă ar putea fi şi cu votarea pentru intrarea în aşa-numita Uniune Vamală. Ideea e că aceste zvonuri care se lansează în societate despre „Plahotniuc – unionistul” sau „Plahotniuc – omul Moscovei” nu fac nimic altceva decât să antagonizeze societatea, s-o divizeze, iar în aceste ape tulburi Plahotniuc să prindă peştii mari. În realitate, Plahotniuc nu este nici prounionist, nici pro-Uniunea Vamală. Plahotniuc se simte bine în Republica Moldova, unde el controlează justiţia, economia, etc. Lansează aceste zvonuri, pe de o parte, pentru a-şi îmbunătăţi imaginea în rândul unioniştilor, pe de altă parte, pleacă la Moscova pentru a-şi câştiga electoratul prorus”, a declarat jurnalistul Vasile Năstase.

 „În acea masă eterogenă din Parlament, care reprezentă majoritatea parlamentară formată în jurul PD,  găsim deputaţi care sunt foarte departe de aceste idealuri. Cel puţin 14 oameni au migrat de la PCRM. Încadrarea lor într-o campanie proromânească este greu de imaginat”, a menţionat comentatorul politic Vlad Ţurcanu.

 „Este greu de imaginat, dar cineva cu care am discutat mi-a dat un contra-argument: dar cum ei au emigrat de la ideea prorusească la cea proeuropeană? Eu am spus că e vorba de bani şi de o altă abordare. Or, Unirea e prea dureroasă pentru ei”, a intervenit jurnalistul Val Butnaru, moderatorul emisiunii.

 „În Republica Moldova masa electorală a unioniştilor este vânată din cauza unor evenimente de pe scena politică. Vorbim de PL care nu va mai conta la următoarele alegeri. Trebuie să amintim şi sondajele. Vorbim de 20% de cetăţeni (cu siguranţă sunt mai mulţi) care îşi îndreaptă privirile către România. Probabil este o încercare de a fideliza acest electorat în condiţiile în care cel cu vederi de stânga, proruseşti este acaparat de Igor Dodon, Renato Usatâi şi alţii”, a mai spus Vlad Ţurcanu.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI