Într-un interviu la Europa Liberă, Iurie Ciocan a declarat că se aşteaptă ca prima şedinţă a comisiei să aibă loc că „în prima decadă a lunii septembrie”.

Crearea unei comisii independente care să traseze circumscripţiile uninominale a fost una dintre recomandările Comisiei de la Veneţia, care a spus în avizul său însă că modificarea sistemului electoral e nerecomandabilă.

Şi în timp ce s-a cerut o comisie independentă, decizia finală urmează să o ia însă tot Guvernul, în baza propunerilor Comisiei. Oponenţii reformei electorale au criticat de la bun început că sarcina de a constitui circumscripţiile i-a revenit Executivului, care este subordonat majorităţii parlamentare, dar şi faptul că hotarele circumscripţiilor nu vor fi incluse în Codului Electoral, prin urmare ar putea fi oricând modificate.

Din aşa-zisa comisie independentă urmează să facă parte: 2 reprezentanţi ai CEC, 1 reprezentat al Comisiei juridice, numiri şi imunităţi a Parlamentului, 1 reprezentant al Preşedinţiei, câte un reprezentant al fiecărei fracţiuni sau grup din Parlament, câte un reprezentant al partidelor politice extraparlamentare care la ultimele alegeri parlamentare au obţinut peste 2% din voturile valabil exprimate, 1 reprezentant al partidului politic care a desemnat un candidat care la ultimele alegeri prezidenţiale a participat la al doilea tur de scrutin (n.r. PAS a refuzat să participe în Comisie, motivând că aceasta va fi controlată de guvernare), 1 reprezentant al Adunării Populare a Găgăuziei, 1 reprezentant al asociaţiilor minorităţilor naţionale care constituie mai mult de 1% din numărul populaţiei RM, 2 reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, 1 reprezentant al Biroului pentru Relaţii cu Diaspora, 3 reprezentanţi ai mediului academic şi pedagogic din domeniu dreptului, geografiei şi sociologiei; 1 reprezentant al societăţii civile, din rândurile membrilor grupului de lucru justiţiei şi drepturile omului a Consiliului Naţional pentru Participare.