„Aţi auzit noutatea? Dodon a anunţat despre proteste. Mi-e frică, mi-e frică! Nu a trecut nici un an de cânt Plahotniuc i-a permis să protesteze şi i-a oferit finanţare pentru asta. Va fi un sistem mixt de proteste – democraţii din raioane îi vor ajuta pe socialişti să adune oameni. Un preşedinte care vroia să lupte împotriva regimului, care a capturat statul, trebuia să acţioneze în alt mod, dar nu să devină parte din acest regim. Nu voi enumera tot ce trebuia să facă Dodon timp de opt luni. Voi spune doar că, în primul rând, Andrei Năstase avea să anuleze decretul de numire a lui Eduard Harunjen în funcţia de procuror general”, a scris Alexandru Slusari pe pagina sa de Facebook.

„Voi atrage atenţia  la problema miliardului furat. Cum ar fi trebuit să procedeze în acest caz şeful statului, care vrea să rezolve problemele cetăţenilor, dar nu problemele lui Plahotniuc.  Conform Codului electoral, preşedintele are dreptul să organizeze un referendum. Dacă Igor Dodon dorea să anuleze legea care pune pe umerii cetăţenilor miliardul furat, atunci el timp de 15 minute semnat decretul de iniţiere a unui referendum legislativ. Ulterior, documentul era transmis în Parlament.  În termen de şase luni, Parlamentul este obligat să decidă dacă referendum va fi organizat sau trebuie să decidă problemele propuse pentru plebiscit. Parlamentul acţiona ilegal dacă refuza să stabilească data referendumului. Cu siguranţă, urma o adresare către Curtea Constituţională. Nu cred că vreun deputat avea să facă asta, poate doar conducerea lui Plahotniuc, care avea să demonstreze încă o dată esenţa de hoţi. Dacă era sabotat acel referendum, atunci putea să cheme oamenii la un protest masiv”, a adăugat vicepreşedintele Platformei DA.

Totodată, Alexandru Slusari a spus că Dodon nu va putea organiza nici un protest fără sprijinul administrativ şi financiar al democraţilor.

„Dar preşedintele a ales să conlucreze cu Plahotniuc. Ei conlucrează după formula să fure de la oameni şi să împartă între ei. Au împărţit ambasadorii, judecătorii, conducerea întreprinderii Moldova-Gaz, fluxurile financiare din sectorul energetic şi încă multe alte despre care noi nu cunoaştem. După care au decis să împartă întreaga ţară, modificând sistemul electoral. Oamenilor chinuiţi le-a oferit un referendum steril. Şi pentru ce preşedintele cheamă oamenii la protest? Pentru a se spăla de murdăria colaborării cu Plahotniuc?  Mulţi oameni ştiu deja că această murdărie este pielea lui Dodon. Din acest motiv, cred că fără sprijinul administrativ financiar al democraţilor, tovarăşul Dodon nu va putea organiza nici un protest”, a conchis Alexandru Slusari.