În mesajul său, Ion Mogâldea afirmă că a fost rugat de vărul său, Vitalie Proca, să-i transmită banii în închisoare. 

Totodată, Ion Mogâldea a precizat că nu are nicio legătură cu vreun partid sau vreun politician din Republica Moldova şi că nu intenţionează să revină în ţară după ce a aflat despre cele întâmplate. 

Mogâldea i-a îndemnat pe reprezentanţii instituţiilor de drept din Republica Moldova să solicite din Federaţia Rusă înregistrările video, dar şi extrasele bancare, care vor dovedi cele spuse de el. Despre învinuirea care i se aduce a vorbit şi Renato Usatîi, care spune că pe numele său urmează să fie intentate noi dosare penale. 

Şeful adjunct al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii şi Cauze Speciale Vitalie Busuioc a declarat că va oferi o reacţie după ce va verifica afirmaţiile lui Ion Mogâldea. Şeful PD, Vladimir Plahotniuc, nu a răspuns la telefon pentru a comenta acuzaţiile. Acum două zile, Inspectoratul General al Poliţiei a anunţat că a fost deconspirată o schemă ilegală de transmitere a 10 mii de euro din Federaţia Rusă în Republica Moldova. Aceşti bani ar fi urmat să fie oferiţi drept mită pentru eliberarea unui deţinut. Unul dintre suspecţii reţinuţi ar fi recunoscut că banii ar fi fost transmişi de Renato Usatîi şi urmau să ajungă la Vitalie Proca.