Acesta are experienţă de activitate în organele de drept. Astfel, începând cu 1995 dumnealui a activat în diferite funcţii în cadrul Inspectoratului de Poliţie Ungheni, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei¸ Centrului Naţional Anticorupţie.

A deţinut funcţiile de comisar al Comisariatului Raional de Poliţie din Călăraşi, Cimişlia, şef al Inspectoratului de Poliţie sect. Buiucani mun. Chişinău, iar din februarie 2016 pînă în prezent – Şef al Inspectoratului de Poliţie mun. Bender.

Pavel Voicu a absolvit Academia „Ştefan cel Mare” a MAI şi Academia de Administrare Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova. Este doctorand al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice – Universitatea Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.