„Amintirile sunt bogăţia pe care o purtăm cu noi prin viaţă. Unele dulci, altele triste, dar toate de neuitat. Astăzi am fost la Nisporeni, am vorbit cu oamenii necăjiţi ai locului. Am fost şi la Piaţa agro-alimentară din centrul raional. Un furnicar imens de oameni deosebit de harnici şi frumoşi, unii veniţi să vândă, iar alţii să cumpere roadele acestui pământ mănos. Mâini bătătorite, feţe brăzdate de riduri, dar câtă lumină în ochii lor, surprinşi, parcă, de apariţia în mijlocul lor a lui Andrei Năstase şi a lui Alexandru Slusari. Am întâlnit aici şi mulţi consăteni de ai mei, omenoşi şi atât de dornici să afle când vor scăpa de necazurile în care i-a băgat un pământean de-al lor, individul urât de o ţară întreagă”, a scris Chiril Moţpan pe pagina sa de Facebook.

„Bucurie, admiraţie şi recunoştinţă - aceasta ar fi chintesenţa întâlnirii noastre cu oamenii din Nisporeni. M-am bucurat să văd că nu le este frică, că sunt liberi, că înţeleg foarte bine cine le apără cu adevărat drepturile şi cine le fură ultima bucăţică de la gură. La Nisporeni e multă omenie, bunătate şi Demnitate”, a adăugat secretarul general al Platformei DA.

Amintim că membrii Platformei Demnitate şi Adevăr continuă întâlnirile cu cetăţenii Republicii Moldova.