„M-am întâlnit ieri la Parlamentul European cu Andrei Năstase, preşedintele Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr. Am discutat despre situaţia din Republica Moldova şi i-am spus că ajutorul financiar din partea Uniunii Europene poate fi acordat doar dacă autorităţile de la Chişinău respectă condiţionalităţile legate de progrese concrete în domenii precum combaterea corupţiei, independenţa justiţiei, întărirea statului de drept, a sistemului bancar şi respectarea sistemului parlamentar pluripartit”, a menţionat Siegfried Mureşan pe pagina sa oficială de Facebook.

Mai devreme, şi Serviciul de presă al Platformei DA a anunţat despre întâlnirea dintre Siegfried Mureşan şi Andrei Năstase.

Oficialul european a declarat în cadrul întrevederii cu liderul Platformei DA că „votul Parlamentului nu înseamnă că banii vor ajunge la Chişinău”.

„Înseamnă că s-a creat doar un cadru pentru ca asistenţa financiară să fie transferată dacă se îndeplinesc anumite condiţii. Eu vă asigur că niciun euro nu va ajunge în Republica Moldova dacă autorităţile insistă să susţină adoptarea unui proiect de lege care nu are nici avizul instituţiilor internaţionale şi nici nu întruneşte consens la nivel intern. Poziţia celor trei instituţii este foarte clară asupra acestui fapt. Dacă politicienii de la guvernare ignoră partenerii internaţionali, atunci acţionează împotriva intereselor cetăţenilor Republicii Moldova”, a menţionat europarlamentarul.

Precizăm că, în perioada 3-5 iulie, Andrei Năstase a avut mai multe întrevederi la Strasbourg cu mai mulţi oficiali europeni, printre care Anna Fotyga, Preşedinta Subcomisiei de Apărare; Andi Cristea, Preşedinte al Delegaţiei la Comisia parlamentară de Asociere UE-Moldova, vicepreşedinte al Comisiei de Afaceri Externe; Renate Weber, membră în Subcomisia Drepturilor Omului; Rebecca Harms, Preşedintă a Euronest; Sorin Moisă, membru al Comisiei de Comerţ Internaţional, raportor pe asistenţa macro-financiară pentru Republica Moldova; Pavel Telička, vicepreşedinte al Parlamentului European, Johannes Cornelius Hans Van Baalen, Preşedinte al Partidului ALDE; şi cu Petras Auštrevičius, Raportorul PE pentru Republica Moldova.