În scrisoare, Andrei Năstase vorbeşte despre situaţia reală din Republica Moldova, despre coşmarul pe care îl trăiesc cetăţenii zi de zi şi despre cum întâlnirile din SUA ale oligarhului care a subjugat puterea în ţară sunt prezentate de holdingul său mediatic drept argumente ale susţinerii politicii sale din partea oficialilor americani.

„Chiar dacă suntem convinşi că instituţiile Statelor Unite ale Americii vă vor informa exact despre aceast personaj şi trecutul/prezentul său criminal, am considerat că este de datoria noastră să apelăm public la Dumneavoastră şi la opinia publică americană. Actualul regim odios din RM, controlat personal de Vladimir Plahotniuc, patronul şi finanţatorul cu sute de milioane de dolari a Partidului Democrat din Moldova, se face pe deplin responsabil de devalizarea sistemului bancar, de dispariţia unui miliard de dolari din vistieria statului şi prin sărăcirea fără precedent a populaţiei, nevoită tot mai mult să părăsească ţara”, se spune în scrisoare.

Andrei Năstase se referă şi la controlul instituit de oligarh în justiţie, la  spălarea a peste 30 de miliarde de dolari ai mafiei ruseşti prin sistemul judecătoresc din RM, la cumpărarea funcţiei de procuror general în 2009, cu suma de 2 milioane de dolari, la persecuţiile aplicate de regimul de la Chişinău, la atacurile asupra presei independente, la tentativele de schimbare a sistemului electoral în ajun de alegeri, la presiunile şi intimidările întreprinse de regim pentru a împiedica oamenii să protesteze şi la multe alte fărădelegi care au loc în RM.

Scrisoare deschisă, adresată Congresmanului de New Jersey, Chris Smith

Excelenţă,

Scrisoarea de faţă nu este o încercare de a declanşa o polemică cu Dumneavoastră, dimpotrivă, reprezintă expresia unei profunde îngrijorări care este trăită de sute de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova.

Vă adresez acest mesaj nici nu atât în calitatea mea de lider al unui important partid de opoziţie, Platforma „Demnitate şi Adevăr”, cât, în primul rând, în calitate de cetăţean al Republicii Moldova, preocupat în activitatea sa de apărarea drepturilor fundamentale ale omului.

Motivul acestei adresări publice este legat de recenta întâlnire la care Dumneavoastră şi câţiva senatori şi congresmani aţi participat în perioada 18-19 mai 2017 în SUA cu oligarhul Vladimir Plahotniuc, cel care conduce, de facto, prin metode dictatoriale, Republica Moldova, anterior urmărit de Interpol pentru relaţiile sale cu gruparea criminală feroce Solnţevskaia din Federaţia Rusă.

Chiar dacă suntem convinşi că instituţiile Statelor Unite ale Americii vă vor informa exact despre aceast personaj şi trecutul/prezentul său criminal, am considerat că este de datoria noastră să apelăm public la Dumneavoastră şi la opinia publică americană.

Cunoscând reputaţia Dumneavoastră de aprig apărător al drepturilor omului în toată lumea, inclusiv în spaţiul post-sovietic, cunoscând atitudinea Dumneavoastră principială şi fără rezerve faţă de valorile democratice, toleranţă zero faţă de corupţie, aş dori să vă informez despre adevărata natură a regimului oligarhic din ţara noastră, care a fost creat şi consolidat de către oligarhul Plahotniuc.

Actualul regim odios din Republica Moldova, controlat personal de Vladimir Plahotniuc, patronul şi finanţatorul cu sute de milioane de dolari a Partidului Democrat din Moldova, se face pe deplin responsabil de devalizarea sistemului bancar, exprimată prin dispariţia unui miliard de dolari din vistieria statului (aproximativ 12% din Produsul Intern Brut!) şi prin sărăcirea fără precedent a populaţiei, nevoită tot mai mult să părăsească ţara.

De asemenea, Plahotniuc, prin intermediul controlului asupra sistemului judecătoresc şi sectorului bancar din ţara noastră, a asigurat spălarea a peste 30 de miliarde de dolari ai mafiei ruseşti. Ca să înţelegeţi ce avem în vedere prin control politic asupra justiţiei, cred că e suficient să vă informez că funcţia de procuror general al ţării a fost cumpărată de Plahotniuc încă în 2009, cu suma de 2 milioane de dolari, fapt deconspirat de presă şi anunţat de unii participanţi la târgul criminal, dar neanchetat penal până azi.

Pe lângă faptul că puterea actuală a concentrat ilegal în mâinile sale aproape toate resursele financiare, administrative şi mediatice (specialiştii le estimează la 85-90 la sută), regimul Plahotniuc recurge tot mai mult la violarea drepturilor fundamentale ale omului.

Zeci şi sute de dosare politice instrumentate la comanda lui Plahotniuc, persecutarea oamenilor politici, a oamenilor de afaceri care refuză să servească regimul oligarhic, dezmăţul reprezentanţilor puterii din cadrul poliţiei, procuraturii, justiţiei, atacuri împotriva presei libere - au devenit realităţi dramatice cotidiene în societatea noastră.

O altă caracteristică a acestui regim este aplicarea unei politici de şantaj şi corupere a clasei politice. Un exemplu care ilustrează această realitate constă în faptul că gruparea politică a lui Plahotniuc, de la un partid care a acumulat 15.80% la alegerile parlamentare din 2014, având 19 mandate din 101, a ajuns astazi, prin corupere şi şantaj, la un număr oficial de peste 40 de mandate, în realitate controlând mult peste 50% din Parlament.

Ultimele derapaje ale acestui regim se exprimă prin tentativele abuzive de a schimba cu un an şi jumătate înainte de alegeri sistemul electoral în avantajul puterii sale corupte. Această iniţiativă vine exclusiv în interesul partidului condus de Plahotniuc care, conform tuturor sondajelor, este la limita trecerii pragului electoral de 6% pentru a accede în Parlamentul Republicii Moldova.

Totodată, acestă iniţiativă vine ca un colac de salvare în interesul îngust al oligarhului Vladimir Plahotniuc care, la rândul său, are un antirating ce variază în jurul cifrei de 90%. Pe lângă aceste tentative antidemocratice, regimul declară deschis că va ignora recomandările Comisiei de la Veneţia în cazul în care acestea nu vor coincide cu interesele sale.

Cetăţenii care încearcă să se opună acestui dezmăţ antidemocratic sunt împiedicaţi să protesteze. Un exemplu elocvent este protestul din 14 mai 2017, atunci când autorităţile au recidivat, încălcând grav libertatea de asociere, de circulaţie, de exprimare, împiedicând cetăţenii Republicii Moldova să paticipe la protestul organizat de societatea civilă.

Astfel, pentru prima dată în istoria noastră, circulaţia trenurilor a fost oprită pentru o zi întreagă sub pretextul condiţiilor meteo nefavorabile. De asemenea, cetăţenii care intenţionau să participe la protest au fost intimidaţi de reprezentanţii poliţiei, iar conducătorii auto au fost amendaţi şi ameninţaţi cu retragerea licenţelor, în cazul în care vor transporta oamenii din teritoriu la protest.

Frica de a pierde controlul puterii îl determină pe Plahotniuc să recurgă la cele mai mârşave procedee posibile, inclusiv la coruperea unor persoane controversate - simpatizanţi sau foşti membri de partid - cu obligarea acestora contra cost la mărturii mincinoase şi incriminatoare, penal preponderant la adresa mea, dar şi a altor lideri ai Platfromei DA.

Politic vorbind, acest regim şi personal Plahotniuc poartă responsabilitate totală şi pentru compromiterea parcursului occidental al Republicii Moldova, deoarece toată politica sa de genocid social şi ruinare a economiei ţării noastre a fost acoperită prin retorica pro-europeană şi pro-americană, în realitate acesta fiind mână în mână cu preşedintele pro-rus Dodon, pe care l-a finanţat şi l-a ajutat să câştige alegerile în detrimentul unui candidat cu adevărat pro-occidental!

În această adresare către Dumneavoastră am exemplificat doar câteva abuzuri comise de către regim. În realitate, cetăţenii mei trăiesc un coşmar individual şi social zilnic, iar orice aparenţă de susţinere a lui Plahotniuc din partea partenerilor noştri externi le provoacă o mare dezamăgire.

Unul dintre obiectivele acestei adresări este de a vă informa despre faptul că toate întâlnirile pe care le-a avut Plahotniuc în Statele Unite, inclusiv cu Dumneavoastră, sunt livrate opiniei publice din Republica Moldova în calitate de argumente ale susţinerii politicii sale din partea oficialilor americani de către holdingul mediatic monopolist al acestuia, care denaturează, falsifică şi manipulează chiar şi mesajele europarlamentarilor.

În acest fel, reputaţia Dumneavoastră, cât şi imaginea oficialilor americani, devine asociată cu acest regim criminal, ceea ce aduce mari prejudicii de imagine întregii clase politice din SUA în percepţia cetăţenilor Republicii Moldova. Acest lucru este profund nedrept, deoarece SUA reprezintă un aliat strategic al Republicii Moldova şi unul care susţine dezvoltarea ţării noastre.

În acest context, ţin foarte mult să-mi exprim profunda recunoştinţă tuturor administraţiilor Statelor Unite ale Americii pentru sprijinul constant acordat pe parcursul mai multor ani Republicii Moldova. Acest suport, oferit prin programe de asistenţă, în special prin intermediul Corporaţiei Provocările Mileniului în domeniul tranziţiei la o agricultură performantă şi reabilitarea reţelei de drumuri, programe de susţinere a creşterii economice durabile, programe de consolidare a democraţiei şi statului de drept, suport în dezvoltarea securităţii şi a organelor de forţă, a avut un efect pozitiv pentru Moldova.

Considerăm în acelaşi timp că relaţiile bilaterale dintre ţările noastre ar putea să se dezvolte la un nivel mult mai avansat. Însă cel mai grav lucru este atunci când în relaţiile dintre ţările noastre se interferează tot felul de personaje dubioase, cu trecut criminal, precum Plahotniuc.

În încheiere, aş vrea să reiterez ataşamentul Partidului Platforma „Demnitate şi Adevăr” faţă de necesitatea consolidării unui parteneriat strategic al Republicii Moldova cu Statele Unite ale Americii în interesul şi beneficiul popoarelor noastre!


Cu profundă consideraţiune,

Andrei Năstase,
Preşedintele Partidului „Platforma Demnitate şi Adevăr”