Legislatorii bulgari au respins propunerea de trecere de la sistemul de vot proporţional, cu liste de partide, la cel uninominal în 2 tururi şi 240 de circumscripţii.

Proiectul elaborat de partidul GHERB al primului ministru Boiko Borisov, a fost respins cu 121 de voturi „împotrivă”, o abţinere şi numai 98 de voturi „pentru". În favoarea sistemului uninominal au votat doar deputaţii din GHERB şi cei din „Volia”, un mic partid al omului de afaceri Veselin Mareşki. Nouă deputaţi din cele două formaţiuni nu au participat la vot.

În favoarea trecerii la sistemul uninominal s-au pronunţat 2,5 milioane de alegători, în cadrul referendumului organizat concomitent cu alegerile prezidenţiale din anul trecut. Pentru validarea automată a schimbării nu au ajuns 13.000 de voturi. Astfel, Parlamentul a fost obligat să dezbată propunerea.

Ca şi în cazul Republicii Moldova, Comisia de la Veneţia a atenţionat conducerea Bulgariei că modificările electorale ar trebui să fie efectuate într-o atmosferă calmă şi cu consimţământul tuturor părţilor implicate în proces. Comisia de la Veneţia a mai avertizat Sofia că nu există niciun motiv raţional pentru a efectua o schimbare radicală şi urgentă a sistemului electoral şi de a crea astfel reguli controversate.

Precizăm că la sfârşitul săptămânii trecute, Comsia de la Veneţia a avizat pozitiv intenţia Georgiei de a renunţa la sistemul mixt şi de trece la cel proporţional. În aviz se spune că sistemul mixt a condus la majorităţi copleşitoare ale partidelor de guvernământ în Parlament.