Startul discuţiilor a fost dat de filmul intitulat „Moldova - teritoriul ilegalităţilor”, în care se menţionează că instituţiile de drept sunt utilizate ca instrumente de presiune împotriva celor care se opun regimului Plahotniuc. Preşedintele formaţiunii „Partidul Nostru” afirmă că dovezile prezentate de el arată implicarea şefilor structurilor de forţă printre care Eduard Harunjen, Viorel Morari, Gheorghe Cavcaliuc şi Mihai Balan în scheme criminale. 

„Din câte cunosc eu, sunt extrem de adevărate. Mai mult, vreau să vă spun că eu într-adevăr am văzut aceste acte ceva mai devreme. Vreo jumătate de oră nu prea puteam să-mi vin în fire pentru că s-a văzut clar că cei care au menirea să lupte cu corupţia, să apere dreptatea şi statul de drept, ei fac parte dintr-o grupare criminală internaţională”, a menţionat fostul deputat Alexandru Petkov.

„Dacă se dovedeşte că este aşa, atunci într-adevăr aceşti indivizi pur şi simplu trebuie expulzaţi din Republica Moldova, nu că puse cătuşele pe ei. Eu cred că aceste materiale vor servi pentru desfăşurarea unor anchete a serviciilor speciale europene, poate chiar americane. Nu mai trebuie să folosim noţiunile „stat captiv”. Este un stat banditesc!”, a adăugat Vasile Năstase, membru al Platformei Civice Demnitate şi Adevăr.

„Apropo, revista italiană „Lime” a catalogat Republica Moldova drept stat mafiot. Deci, iată eu cred că încet-încet, de la oligarhia cea concurenţială, la stat captiv am depăşit ambele faze şi am trecut la stat mafiot. Este foarte grav acest lucru. Dacă deja începem să discutăm în termeni de stat mafiot, atunci întrebarea dumneavoastră din debut, de ce nu este nicio explozie, nu se întâmplă, păi una din legile fundamentale ale mafiei este omerta, legea tăcerii şi atunci nimic n-o să iasă din acest sistem”, a spus şi analistul politic Victor Ciobanu.

„Eu de la bun început mi-am pus întrebarea cât de veridice sunt aceste probe, pentru că dacă sunt veridice, este extrem de grav, dar ele aruncă, aşa cum sunt, aruncă o lumină foarte proastă asupra structurilor noastre de drept care acum sunt în plină reformă. Şi tăcerea lor sau neglijarea acestui film, chiar dacă ar zice că e o reglare de conturi, că e un interes al domnului Usatîi, pentru că ar fi el în conflict cu legea, dar chiar şi aşa sunt nişte probe, sunt video, sunt documente pe care organele de drept ar trebui să le ia, să le documenteze”, a punctat preşedintele Centrului de Investigaţii Jurnalistice, Cornelia Cozonac.

Un alt subiect de discuţie a ţinut de averile grandioase ale funcţionarilor din justiţie care nu pot fi justificate doar prin salariu.