Timp de trei zile, avocata Ana Ursachi, analistul politic Alexei Tulbure şi omul de afaceri Alexandru Machedon s-au întâlnit cu raportorii speciali ai mai multor comitete şi cu reprezentanţii unor misiuni diplomatice. Apărătoarea ne-a declarat că i-a informat pe participanţii la reuniune despre situaţia reală din ţara noastră. 

„Au fost informaţi despre cele mai stridente cazuri care au marcat ţara noastră în utlima perioadă, în special persecuţiile politice, despre cazurile arestărilor ilegale, despre frauda electorală. Pot să constat că a fost, de fapt, o vizită de premieră la ONU, deoarece activiştii civici, apărătorii drepturilor omului nu au mai ajuns până aici pentru vizite particulare. Mesajul nostru a fost absolut nou şi unul foarte alarmant. Suntem siguri că vor fi reacţii, inclusiv până la revizuirea unor rapoarte absolut pozitive care au fost date de ONU despre Republica Moldova pentru anii trecuţi. Înţelegem foarte bine că aceste rapoarte pozitive sunt, de fapt, rodul dezinformării pe care a îndrăznit să o facă guvernarea condusă de Plahotniuc şi miniştrii săi ori ONG-urile şi alte organizaţii docile”, a declarat Ana Ursachi, pentru Jurnal TV.

Participanţii din Republica Moldova la întrunirea ONU au făcut parte din delegaţia Fundaţiei Open Dialog. Preşedinta acestei organizaţii susţine că Vladimir Plahotniuc ar putea să declanşeze o reacţie internaţională în cazul în care va trece de aşa-numita linie roşie. 

„Ne-am întâlnit cu reprezentanţii misiunilor diplomatice din cadrul ONU, cu raportorii. I-am informat în ce mod s-a înrăutăţit situaţia în Moldova în ultimele şapte luni, cât de dramatică a devenit. Vedem numărul protestelor, vedem cât de repede guvernarea lui Plahotniuc vrea să reducă libertatea presei şi să compromită alegerile libere. Reprezentanţilor guvernării voastre nu le place să se odihnească în Moldova, ci în ţările europene. Acelaşi Plahotniuc are casă aici, în oraşul Geneva, iar sediul ONU este tot aici. În momentul în care se ajunge la o masă critică, vorbim în primul rând despre persecuţiile cu caracter politic, este nevoie să fie luate măsuri pentru a stopa această iresponsabilitate. Asta înseamnă că, în final, cei care vor urmări politic oamenii vor fi sancţionaţi”, a menţionat Lyudmila Kozlovska.

Vladimir Plahotniuc nu a răspuns la telefon pentru a comenta acuzaţiile. Precizăm că sesiunea ONU a început pe 6 iunie şi se va încheia pe 23 iunie.