„În cazul în care Maia Sandu se asociază cu Petrenco şi cu alţi extremişti, eu nu văd un viitor prea bun pentru Maia Sandu şi pentru Partidul PAS. Eu nu voi participa niciodată la proteste alături de Petrenco şi nu voi participa la proteste nici alături de Andrei Năstase, care a pus batista pe ţambal şi a fost foarte bun prieten cu Dodon, şi care împreună a lucrat cu Dodon pentru a-l aduce la putere, la guvernare. De aceea, eu voi colabora cu Partidul PAS, cu Maia Sandu, dacă va accepta această colaborare, dar nu voi discredita mişcarea unionistă printr-o colaborare cu extremiştii lui Petrenco”, a spus Anatol Şalaru, liderul Partidului Unităţii Naţionale.  

Afirmaţiile lui Anatol Şalaru au fost făcute la un post privat de televiziune. În replică, liderii opoziţiei extraparlamentare au declarat:

„Am protestat alături de oamenii care nu sunt de acord cu schimbarea sistemului electoral. Oricine este liber să vină la acest protest. Prin asemenea comentarii, domnul Şalaru nu face altceva decât să descurajeze cetăţenii Republicii Moldova, să vină şi să protesteze împotriva anumitor acţiuni ilegale ale guvernării, astfel legitimând aceste acţiuni şi această guvernare. Eu zic fiecare să-şi poarte grija pentru propriul viitor, cetăţenii vor face alegerea. Noi trebuie să asigurăm alegeri libere şi corecte, informare corectă. Noi colaborăm doar cu oamenii oneşti şi cinstiţi care lucrează în interesul cetăţenilor. Cei care susţin guvernarea sau fac jocul guvernării, nu pot fi partenerii noştri”, a menţionat liderul PAS, Maia Sandu.

„Să ştiţi că eu nu mă împiedic de vreascuri. Dacă m-aş opri la fiecare câine care mă latră, nu aş mai ajunge la destinaţie, iar destinaţia mea este una concretă. Este dorinţa mea sinceră de a transforma Republica Moldova într-o ţară a tuturor, a oamenilor liberi, a oamenilor care îşi vor un trai decent acasă, alături de familiile lor, alături de copii, părinţii lor. Îmi propun şi împreună cu echipa pe care o reprezint să facem din ţara noastră unul dintre cele mai sigure, mai frumoase, mai prospere locuri de pe lumea asta, acolo unde, oamenii noştri care sunt plecaţi în străini, fie că sunt în est, fie că sunt în vest, să vină acasă, să-şi trăiască viaţa cum o trăieşte o lume civilizată. În mod normal, nu ar trebui să comentez inepţiile unor indivizi certaţi cu legea, certaţi cu bunul simţ, unor indivizi care sfidează poporul, pentru că au indicaţii directe de la Plahotniuc, pentru că doar datorită lui Plahotniuc astăzi se află în libertate şi se află în spaţiul public pe care îl intoxică”, a adăugat liderul DA, Andrei Năstase.

Pe 11 iunie, societatea civilă a organizat un nou protest la Parlament faţă de modificarea sistemului electoral şi au cer demisia in corpore a guvernării. Manifestaţiei s-au alăturat liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate, al Platformei Demnitate şi Adevăr, al PLDM, dar şi membrii formaţiunilor „Partidul Nostru” şi „Casa noastră - Moldova”.