Igor Dodon nu a precizat pentru ce merite a obţinut această ofertă.

Contactat telefonic, asistentul Consulului Onorific al Republicii Moldova în Antalya a declarat că nu poate oferi detalii, întrucât diplomata nu se află la birou.

Ieri, „Ziarul de Gardă” a publicat o investigaţie despre vacanţa familiei Dodon în Turcia. Asta după ce şeful statului a publicat pe pagina sa de Facebook o poză făcută în avion. Mesajul a fost distribuit de o agenţie de turism, care a scris că preşedintele ţării a apelat la serviciile sale. Astfel, jurnaliştii de la „Ziarul de Gardă” au putut afla că Dodon a optat pentru unul dintre cele mai luxoase hoteluri. Pentru o vacanţă de şapte zile, preşedintele ar fi plătit între 4 şi 6 mii de euro. Salariul lunar al şefului statului este însă de aproximativ 13.000 de lei. Sursa mai scrie că în cinci luni de când a fost învestit, Igor Dodon a ridicat aproximativ 70 de mii de lei, bani care, teoretic, nu ajung pentru vacanţa de cinci stele.