Manifestanţii PD s-au adunat la Complexul Memorial „Eternitate”. Deşi cei mai mulţi participanţi purtau chipiuri cu iniţialele PD, o bună parte nu ştia cine este organizatorul marşului la care au venit.

În apărarea manifestanţilor a sărit deputata Valentina Buliga, care a recunosc că Partidul Democrat a organizat transportul pentru oamenii veniţi din raioane.

Unii s-au arătat dezamăgiţi de marş: „Eu nu am venit pe linie de partid. Din iniţiativă proprie am venit, dar când am ajuns aici am văzut că este o manifestaţie de partid. În cazul de faţă se foloseşte alt motiv şi să promovezi idealurile partidului, cred că nu este chiar corect”.

De la Complexul Memorial „Eternitate”, coloana de manifestanţi a pornit spre Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde urma să aibă loc un concert. În fruntea coloanei erau liderii Partidului Democrat, inclusiv controversaţii Serghei Iaralov şi Constantin Botnari, dar şi deputaţii transfugi de la PCRM şi PLDM, printre care Iurie Chiorescu, Violeta Ivanov şi Nae Simion Pleşca.

Coloana de manifestanţi a fost supravegheată de o mulţime de poliţişti. Printre ei a fost văzut şi Valentin Zubic, şeful firmei de pază deţinute de Plahotniuc. Participanţii la marş nu au scăpat de criticile unor trecători.

Aproape de sfârşitul marşului, coloanei de manifestanţi i s-a alăturat şeful PD, Vladimir Plahotniuc. Ajunşi în Piaţa Marii Adunări Naţionale, majoritatea participanţilor a început să danseze pe ritmurile interpreţilor plătiţi din banii PD.

Ulterior, pe scenă a urcat Vladimir Plahotniuc. Acuzat de opoziţie, societatea civilă, experţi naţionali şi internaţionali că ţine ţara în captivitate, el le-a spus oamenilor că: „Trebuie ca popor să dăm dovadă de demnitate, de înţelepciune politică şi socială şi trebuie odată şi pentru totdeauna să ieşim din dezbinarea geopolitică în care este ţinută ţara captivă de atâţia ani de zile”.

Vicepreşedintele PD Andrian Candu a refuzat să le spună jurnaliştilor cât a cheltuit formaţiunea pentru organizarea concertului din centrul capitalei.