Usatîi a adăugat însă că, în loc să-şi respecte promisiunea, odată ajuns la preşedinţie, Dodon ar fi început să facă jocul oligarhului, ultima confirmare fiind votul PD-PSRM pentru schimbarea sistemului electoral. 

Potrivit lui Renato Usatîi, mai multe numiri din ultima perioadă vorbesc despre faptul că PSRM şi PD au o înţelegere, iar confruntarea este doar de faţadă. 

Preşedintele formaţiunii Partidul Nostru susţine că Plahotniuc i-ar fi propus şi lui o colaborare de tipul celei pe care ar avea-o cu Dodon.

Usatîi afirmă că în PSRM ar fi un număr de deputaţi controlaţi de Vladimir Plahotniuc, gata oricând să voteze altfel decât fracţiunea socialiştilor. 

Preşedinţia nu a comentat deocamdată declaraţiile lui Usatîi. Prezent în platou, deputatul socialist Grigore Novac a negat faptul că ar fi existat un târg între PSRM şi PD cu privire la schimbarea sistemului electoral.

Acesta susţine că fracţiunea sa a înaintat proiectul privind sistemul electoral mixt pentru a nu permite introducerea votului uninominal.