PD a venit cu o reacţie după protestul organizat astăzi în faţa Parlamentului, în care dă de înţeles că nu are de gând să-şi retragă proiectul de lege cumasat vineri cu cel al socialiştilor, care prevede aplicarea unui sistem electoral mixt în Republica Moldova.

Singurul argument invocat de formaţiunea condusă de Vladimir Plahotniuc sunt cele „853 de mii” de semnături pentru schimbarea sistemului electoral. Asta deşi, potrivit experţilor politici, aceste semnături au fost colectate în cadrul unei vaste campanii de manipulare a cetăţenilor.

Precizăm că vineri, cele două iniţiative legislative, apărute în ultimele două luni de zile, prima a Partidului Democrat, iniţiată de Vladimir Plahotniuc, cealaltă a PSRM, iniţiată de Igor Dodon, despre care se vorbea din start că au fost scrise cu aceeaşi peniţă, au devenit un tot întreg, cum şi era de aşteptat.

Astfel s-a confirmat rolurile pe care le-au avut cele două tabere. Iniţiativa PD a avut scopul de a înfuria o bună parte a societăţii, a politicienilor din opoziţia parlamentară şi extraparlamentară, societatea civilă, comunitatea de experţi şi chiar reprezentanţi ai Parlamentului European. Cea de a doua iniţiativă a servit ca analgezic pentru public, ca în cele din urmă să se vorbească despre un aşa-numit consens politic.

Astfel, în pofida tuturor criticilor din interiorul şi exteriorul ţării Proiectul Partidului Democrat şi cel al socialiştilor au fost votate astăzi în primă lectură şi ulterior înglobate într-unul singur, având ca bază proiectul PSRM.