„Societatea civilă organizează mâine, la 12:00, un flashmob în faţa Parlamentului. Îndemn susţinătorii Platformei DA şi toţi oamenii de bună credinţă, indiferent de opţiune politică, să se alăture acestui eveniment premergător”, a scris liderul Platformei DA, Andrei Năstase, pe pagina sa de Facebook.

„E de datoria noastră să ne apărăm ţara de cei care ne fură viitorul! Când un Parlament ilegitim şi compromis ia decizii anticetăţeneşti cu riscul instaurării unei dictaturi, noi avem datoria să apărăm democraţia şi statul de drept. Mâine, la ora 12:00, mergem la flashmobul „Democraţia în pericol”, în faţa Parlamentului, unde vineri a fost pregătit ştreangul pentru strangularea democraţiei”, a scris liderul PAS, Maia Sandu, pe pagina sa de Facebook.

Precizăm că mâine în faţa legislativului, societatea civilă organizează un flashmob pentru a cere retragerea proiectelor de legi privind votul uninominal şi cel mixt, care au fost înaintate de PD şi PSRM şi votate cu mare grabă.

Totodată, mai multe ONG-uri din ţară au lansat o declaraţie, condamnând acţiunile deputaţilor. Astfel, reprezentanţii ONG-urilor au spus că majoritatea parlamentară modifică sistemul electoral cu încălcarea legii şi a regulilor elementare de bun simţ, subminând democraţia.