La ora 10:00 va avea loc lansarea oficială a Planului de acţiuni Republica Moldova – Consiliul Europei pentru anii 2017-2020 şi o conferinţă de presă comună, susţinută de Thorbjorn Jagland şi ministrul de Externe Andrei Galbur.

Tot astăzi, secretarul general al Consiliului Europei va susţine şi o prelegere la USM, dedicată provocărilor şi ameninţărilor la adresa securităţii democratice.

Planul de acţiuni al Consiliului Europei pentru ţara noastră, care a fost adoptat pe 1 februarie, are scopul de a susţine implementarea reformelor în domeniile prioritare, precum combaterea corupţiei şi spălării banilor, sporirea independenţei şi eficacităţii sistemului judiciar, consolidarea libertăţii presei şi a măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului.

Precizăm că secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a fost primul demnitar de nivel înalt care în 2015 a declarat că Republica Moldova este un stat capturat. Într-un articol publicat în The New York Times, oficialul european a vorbit despre pericolele care planează asupra ţării noastre, afirmând că acest stat capturat de oligarhi trebuie să fie întors cetăţenilor.

„Republica Moldova - o ţară mică, de doar 3,5 milioane de oameni – riscă să devină următoarea criză de securitate a Europei, cu potenţiale consecinţe dincolo de frontierele sale. Corupţia rămâne endemică şi statul încă se află în mâinile oligarhilor, în timp ce veniturile mici au determinat sute de mii de moldoveni să plece peste hotare în căutarea unei vieţi mai bune. Un miliard de dolari a dispărut din trei bănci din ţară. Scandalul a ajuns să reprezinte eşecul statului de a proteja interesele cetăţenilor. Puţini cred că cei responsabili vor fi traşi la răspundere sau că banii vor fi returnaţi. Valoarea monedei naţionale a scăzut, ratele dobânzilor au explodat, iar recesiunea s-a conturat. Toată finanţarea din afară a fost suspendată, în aşteptarea acţiunilor concrete în lupta cu corupţia şi stabilizarea sectorului financiar. În cazul în care autorităţile nu reuşesc să îndeplinească cerinţele pentru restabilirea sprijinului extern, ţara se va confrunta cu turbulenţe economice grave. Eliberat de corupţie, acesta poate fi transformat. Dar, întâi de toate, acest stat capturat trebuie să fie returnat cetăţenilor”, afirma tranşant oficialul european.