Potrivit lui, Platforma Demnitate şi Adevăr „are un program bine definit de politici în toate domenile, inclusiv ce ţine de politicile pentru tineret”. Vicepreşedintele PDA s-a referit, succint, la principalele domenii de susţinere a tinerilor stipulate în programul de activitate al PDA:

• Sprijin acordat tinerelor familii, a tinerilor specialişti (facilităţi la credite pentru locuinţele tinerilor, ajutor semnificativ la naşterea primului copil), crearea condiţiilor favorabile pentru educarea copiilor prin facilitarea accesibilităţii locuinţelor, reducerea cheltuielilor pentru creşterea şi educarea copiilor;
• Favorizarea angajării în câmpul muncii prin dezvoltarea unui suport special de integrare pe piaţa muncii (orientare profesională, ghidare în carieră, impozite reduse şi alte măsuri de stimulare etc.);
• Integrarea subiectelor de interes ale tinerilor în politicile sectoriale atunci când acestea se formulează, inclusiv monitorizarea şi aplicarea politicilor şi acţiunilor din alte domenii cu un impact semnificativ asupra tinerilor, cum ar fi educaţia, sănătatea, piaţa muncii şi bunăstarea;
• Printre alte acţiuni prioritare în domeniul politicilor de tineret se numără: susţinerea şi consolidarea serviciilor pentru sectorul de tineret, susţinerea dezvoltării afacerilor tinerilor, susţinerea tinerilor inovativi. Este extrem de importantă şi susţinerea tinerilor cu oportunităţi reduse.

„Dar toate aceste şi alte politici pot fi aplicate, evident, doar atunci când vom reuşi scoaterea din captivitate a statului”, a spus Liviu Vovc.