Fiind invitaţi la Congresul Partidului Popular European care s-a desfăşurat la Malta, liderii opoziţiei antioligarhice au discutat cu factorii de decizie ai UE situaţia din Republica Moldova.

„Am sensibilizat factorii de decizie ai UE cu privire la situaţia din RM şi la faptul că agenda este modificată în mod artificial, se încearcă abaterea atenţiei de la problemele importante al cetăţenilor. Oamenii de acolo au înţeles şi asta s-a văzut şi în mesajul comisarului Hahn (Comisarul european pentru extindere, Johannes Hahn - n.r.), că uninominalul pe care astăzi încearcă să ni-l bage pe gât PD şi şeful său de sorginte proxeneto-sovietică nu ar trebui să aibă şanse în lipsa unui consens politic naţional. Un asemenea consens naţional iată că îl realizăm pe sens invers. Tot mai multe partide aderă la ideea să facem front comun împotriva uninominalului, eventual împotriva celui mixt, şi să ne concentrăm asupra sistemului proporţional pe care îl putem moderniza”, a declarat Andrei Năstase.

„A fost foarte important, mai ales că a doua zi unii oficiali al Comisiei Europene urmau să se întâlnească cu Guvernul de la Chişinău care a mers acolo cu o carte plină de „realizări”. Noi am avut ocazia să le vorbim despre problemele din RM, despre faptul că avem aceleaşi neajunsuri pe reforma justiţiei, lupta împotriva corupţiei, absolut pe toate dimensiunile pe care guvernarea se laudă la Bruxelles că înregistrează progres. Noi am explicat ce fel de progres este acesta şi despre starea generală din societate, despre sărăcia şi ilegalităţile în creştere, despre faptul că oamenii nu mai vor să trăiască în RM”, a adăugat Maia Sandu.

Între timp, PD continuă campania de promovare a sistemului uninominal, cumpărând recent încă doi deputaţi din PL şi impunând aleşii locali să semneze pentru schimbarea sistemului electoral. Potrivit lui Andrei Năstase, în special sunt supuşi presiunilor liberal-democraţii cărora le sunt hărţuite chiar şi familiile. Liderul PPDA a făcut un apel către ambasadorii acreditaţi în Republica Moldova să intervină.

„Ceea ce s-a produs la PL nu este o excepţie. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu primarii din formaţiunea „Partidul Nostru”, cu cei din PLDM. Familiile deputaţilor PLDM sunt terorizate, sunt agresate de nişte „borsete” de-ale lui Plahotniuc. Motivaţia prezentată de cei doi plecaţi din PL este ridicolă. În momentul de faţă, Plahotniuc, dacă vrea o majoritate constituţională, o are. Azi (joi, 6 aprilie – n.r.) la Donduşeni au fost adunaţi toţi primarii şi obligaţi să semneze pentru uninominal. Ce legitimitate au aceste semnături? Este un circ, dar în spatele acestui circ sunt distruse destine omeneşti. Fac apel către instituţiile internaţionale, către Pirkka Tapiola, către toţi ambasadorii acreditaţi la Chişinău, să discute cu cei din PLDM. Ne vom pomeni că într-o bună zi sunt închişi într-un ţarc şi impuşi să semneze orice iniţiativă îi trece în cap lui Plahotniuc şi grupării sale criminale”, a declarat Andrei Năstase.

„Vreau ca Ghimpu să sesizeze asemănările dintre PLDM şi PL. La un moment dat, din PLDM au început să dispară deputaţii exact în felul în care dispar din PL. Despre faptul că Vladimir Filat va fi arestat s-a vorbit mult în târg, dar Filat nu credea. Acum se vorbeşte deschis şi pe reţelele de socializare că, într-un viitor apropiat, va fi arestat şi Dorin Chirtoacă. E la nivel de zvonuri, dar ţinând cont de logica de până acum, nu este imposibil”, a comentat jurnalistul Ion Terguţă, invitat la emisiune.

În contextul noilor reconfigurări din Parlament, cetăţenii Republicii Moldova trebuie să înţeleagă că, în timp ce vorbeşte despre responsabilizarea deputaţilor, PD şi Plahotniuc adoptă traseiştii, au adăugat liderii PPDA şi PAS, iar odată cu schimbarea sistemului electoral, Plahotniuc va putea şi mai bine să controleze deputaţii.

„Sistemul pe care îl promovează acum Plahotniuc facilitează o asemenea abordare. L-a testat în Găgăuzia, când nu avea niciun reprezentant, iar ulterior a ajuns să controleze Adunarea Populară Găgăuzia. Şi trebuie să ne amintim că, atunci când Plahotniuc avea controlul asupra Adunării Populare din Găgăuzia, s-a decis organizarea referendumului cu privire la Uniunea Vamală. Iată riscurile pe care le comportă un asemenea sistem promovat de Plahotniuc. Oamenii trebuie să înţeleagă că, în timp ce vorbeşte despre responsabilizarea deputaţilor, Plahotniuc promovează traseismul”, a menţionat Andrei Năstase.
 
„Este trist că acest tip Plahotniuc a reuşit să-şi subordoneze atât de multă lume, oameni pe care noi îi consideram cu demnitate, independenţi, liberi. Până la urmă, argumentul lor de a schimba sistemul electoral este să responsabilizeze deputaţii. Toţi oamenii care au votat în 2014 pentru acest Parlament trebuie să înţeleagă că ceea ce face el este antipodul responsabilizării deputaţilor, pentru că aceşti deputaţi care au fost votaţi de electoratul PL, PLDM, PCRM, toţi au ajuns în curtea lui Plahotniuc. El îşi doreşte în continuare potenţiali transfugi pe care să-i folosească. În următorul Parlament, dacă schimbă sistemul electoral, îi va controla fără să-i aibă aleşi pe liste. Oamenii trebuie să înţeleagă că singurul său motiv este de a se menţine la putere în pofida toxicităţii, că toată lumea îl urăşte. Pentru asta trebuie să schimbe sistemul electoral ca să poată să manipuleze, să fraudeze”, a comentat Maia Sandu.