Cu puţin timp în urmă s-au finalizat dezbaterile şi a fost votat un proiect de lege elaborat de grupul de transfugi al lui Iurie Leancă. Acesta a cerut să fie recunoscut drept fracţiune parlamentară şi a fost susţinut de Partidul Democrat. Nicio altă fracţiune nu a votat pentru asta.

Dimpotrivă. Vicepreşedintele legislativului Liliana Palihovici a declarat că regula care interzice transfugilor să formeze fracţiuni a funcţionat 21 de ani, iar acum se încerca adaptarea legii în interesul cuiva. Unii legislatori au subliniat că pentru acest proiect ar fi fost nevoie de a solicita o expertiză anticorupţie, pentru că vizează integritatea aleşilor, lucru care nu s-a făcut.

Comuniştii au declarat că nu poate exista egalitate între fracţiunile care au venit în Parlament pentru a realiza anumite programe politice şi transfugii care au renunţat la aceste programe. Preşedintele fracţiunii liberal-democrate, Tudor Deliu, a calificat proiectul drept o profanare a principiilor de bază ale legiferării.


În replică, membrii grupului parlamentar popular european i-au acuzat de ipocrizie pe cei care le-au criticat iniţiativa. Proiectul a rupt în două actuala majoritatea parlamentară, oficial încă valabilă. Spre deosebire de PD, PL-ul l-a respins categoric. De voturile liberalilor, însă, nici nu a fost nevoie, iar unii deputaţi din „cea mai mare fracţiune” nu s-au putut abţine de la glume, în acest context.

În cadrul dezbaterilor pe marginea agendei şedinţei de astăzi, preşedintele Partidului Liberal a cerut amânarea discuţiilor, ameninţând că, în caz contrar, fracţiunea PL nu va vota.

Deputatul Lilian Carp consideră că proiectul ar face parte dintr-o strategie a şefului Partidului Democrat, care şi-ar pregăti de pe acum aliaţi pentru următorul Parlament.

Iurie Leancă a calificat declaraţiile lui Carp drept aberaţii, iar deputatul PD Sergiu Sîrbu - drept emoţii.

Din opoziţie, liberal-democraţii nu au susţinut proiectul, dar erau conştienţi de faptul că asta nu poate influenţa rezultatul votului.

Proiectul de modificare a Regulamentului legislativului, astfel încât grupurile parlamentare să obţină aceleaşi drepturi ca şi fracţiunile, a fost semnat de 9 deputaţi din grupul Leancă. Acest grup a numărat iniţial trei foşti PLDM-işti, în frunte cu fostul premier. Ulterior, la el au aderat alţi şase ex-liberal-democraţi care au cerut să fie numiţi grup parlamentar popular european, în frunte cu Valeriu Ghileţchi. De azi, structura are 10 deputaţi. La rândul său, în fracţiunea parlamentară a PD a intrat astăzi al 41-lea deputat, tot fost liberal-democrat, de altfel. În total - 51, suficient pentru a adopta legi organice.