Discuţiile au vizat derapajul antidemocratic din Republica Moldova şi mimarea cursului european de către actualul regim de guvernare condus de Plahotniuc. Un subiect aparte s-a axat pe tentativa de schimbare a sistemului electoral actual, modificare considerată a fi un ultim colac de salvare pentru menţinerea la putere a celui mai toxic şi iresponsabil regim de guvernare din istoria independentă a Republicii Moldova.

Vicepreşedinta Bundestagului a subliniat faptul că Germania rămâne alături de poporul Republicii Moldova şi va susţine aspiraţiile cetăţenilor moldoveni de modernizare şi reformare reală a ţării lor. La rândul său, dl. Kauder a reconfirmat oferirea sprijinului necesar pentru protejarea intereselor cetăţenilor Republicii Moldova.

„Preocuparea comună pentru R. Moldova a celor mai influente partide din Germania, indiferent de ideologie, este democraţia, statul de drept şi bunăstarea cetăţeanului. Aceste principii le împărtăşeşte şi Platforma DA, care este acum în proces de aderare la PPE – cea mai mare familie politică din Europa. Importantă pentru noi toţi e şi înţelegerea faptului că stabilitatea inutilă oferită de Plahotniuc e ca o moarte timpurie pentru ţara noastră”, subliniază liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase.

Amintim că cei trei lideri ai formaţiunilor proeuropene de opoziţie au fost invitaţi la Berlin pentru o serie de întrevederi cu înalţi oficiali europeni, la iniţiativa Fundaţiei Konrad Adenauer Stiftung, precum şi pentru a participa la dezbaterea „Mai Mult Decât Geopolitică: Integrarea Europeană a Republicii Moldova” de la Academia KAS.